Botoșănenii ar putea munci și sâmbăta, idee venită în urma unei propuneri din partea Secretarului general al PNL și primarului Oradei.
Codul muncii a fost subiect la întâlnirea pe care liberalii au avut-o în acest sfârșit de săptămână la Brașov, unde are loc Liga Aleșilor Locali ai partidului, prilej cu care mai marii PNL au luat la cunoștință problemele cu care se confruntă primarii partidului.
Bomba a venit peste cei adunați la Brașov, din partea Secretarul general al PNL și primar de Oradea, Ilie Bolojan, care a propus o modificare a Codului Muncii prin care românii să aibă opțiunea de a lucra și sâmbăta.
Secretarul general al PNL, Ilie Bolojan, a declarat, vineri, că PNL trebuie să susţină modificarea Codului Muncii astfel încât cine vrea să lucreze şi sâmbăta să fie plătit dublu.
„Mie mi se pare cel puţin anormal (…) să nu putem lucra şi sâmbăta dacă vrem asta, dacă angajaţii vor să facă această chestiune şi firmele să trebuiască să le dea două zile libere pentru că este un non-sens.(..) Ar trebui să susţinem modificarea Codului Muncii ca cine vrea să lucreze şi sâmbăta să fie plătit dublu, dar atât. Este anormal cât timp nu ai angajaţi, nu ai pe cine angaja, să nu poţi să lucrezi zece ore la o firmă, dar să poţi să lucrezi cu normă întreagă la o firmă şi cu jumătate de normă la o altă firmă. În felul acesta, eu cred că putem să creştem productivitatea, salariile, iar firmele noastre să se păstreze competitive în pieţele europene”, a declarat secretarul general al PNL, Ilie Bolojan, la Liga Aleşilor Locali ai PNL de la Poiana Braşov.
”Nu are sens să nu putem lucra și sâmbăta. Să susținem o modificare a Codului Muncii, cine vrea sâmbăta, să fie plătit dublu, dar atât”, a spus Ilie Bolojan.
”Ce facem acum ne întoarcem la vremea lui Ceaușescu? E o mare tâmpenie dacă s-ar modifica legea în acest sens. Râmânem și fără voturile pe care le avem acum”, a comentat un primar PNL.
Ilie Bolojan mai spus că este anormal să ai şomaj într-o regiune, dar să nu ai angajaţi, potrivit jurnaliștilor de la Vocea Transilvaniei.
El a subliniat necesitatea dezvoltării infrastructurii şi rezolvarea problemelor din învăţământ, afirmând că primarii ştiu mai bine decât orice ministru al Educaţiei care sunt specializările căutate de mediul de afaceri la potenţialii angajaţi.
Cea mai mare nemulțumire pe care o au edilii liberali aleși în iunie este faptul că ei nu pensie specială la fel ca parlamentarii.
Legea care stabileşte acordarea, din 2017, de pensii speciale pentru primarii şi viceprimarii, precum şi preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene cu cel puţin un mandat la activ a fost declarată neconstituţională de Curtea Constituţională (CCR). În 2016 Curtea a admis două sesizari ale Guvernului în acest sens, magistrații spunând că documentul aprobat de Parlament încalcă prevederile Legii fundamentale a ţării.
O altă supărare este legată tot de bani, primarii PNL solicitând parlamentarilor să facă o lege prin care să crească lefurile lor și ale angajaților din instituțiile pe care le conduc.
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Apel de la o instituție de stat pentru botoșăneni: Atenție la produsele false „de post”
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Se pensionează o judecătoare de la Tribunalul Botoșani
Oana Sava
Nov 14, 2024