Încă o familie a ales să dăruiască o şansă la viaţă altor semeni, fiind de acord cu donarea de organe şi ţesuturi.
În urma gestului lor plin de altruism, alte 5 destine vor fi schimbate în bine în urma intervenţiilor de transplant ficat, rinichi şi cornee. Printre cei care au primit o șansă la viață este și un pacient din Botoșani.
Medicii de la Spitalul Clinic "Dr. C. I. Parhon" din Iaşi au efectuat, în decurs de o săptămână, cinci transplanturi de rinichi, un număr remarcabil de intervenţii chirurgicale într-un interval de timp atât de scurt.
Purtătorul de cuvânt al instituţiei medicale, conf.univ.dr Ionuţ Nistor, a declarat că în primele trei luni şi jumătate ale acestui an au fost realizate 20 de transplanturi renale. Numărul este mult mai mare faţă de 2021, când s-au făcut, pe toată durata anului, în total 32 de astfel de intervenţii.
"Sunt cinci pacienţi în şapte zile transplantaţi, patru de la donatori aflaţi în moarte cerebrală, în urma prelevărilor de organe făcute la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi. Unul dintre primitori este din Galaţi, are 51 de ani, făcea dializă de 3 ani de zile la Galaţi, este cunoscut cu diabet zaharat de tip 1. Aceasta este o boală care se poate complica cu nefropatie diabetică şi este principala cauză care duce la insuficienţă renală",
conf.dr. Ionuţ Nistor, medic primar nefrolog.
Potrivit acestuia, beneficiarii transplanturilor sunt din toată zona Moldovei: Botoşani, Iaşi, Bacău şi Galaţi.
Un alt pacient este din Bacău, are 23 de ani, făcea dializă de 2 ani şi a fost diagnosticat cu glomerulonefrită cronică.
A fost şi un transplant de la donator viu, o mamă care i-a oferit fiului unul dintre rinichii săi. Beneficiarii celorlalte două organe au fost doi pacienţi de 30 şi 54 de ani.
"Mulţumim familiilor care au înţeles importanţa actului de donare şi care, prin gestul lor, au modificat major viaţa pacienţilor de pe lista de aşteptare. Le mulţumim colegilor care s-au mobilizat şi au reuşit să facă acest maraton de intervenţii chirurgicale în şapte zile, participând atât la partea de intervenţie propriu-zisă de transplantare, cât şi de recoltare, fiind o activitate care a implicat toate departamentele spitalului",
a mai precizat conf.dr. Ionuţ Nistor.
De la începutul activităţii centrului de transplant renal la Spitalul "Dr. C.I. Parhon" din Iaşi sunt 350 de pacienţi operaţi. În total 715 pacienţi care au trecut prin operaţii similare în alte centre medicale din ţară sunt ţinuţi sub observaţie de medicii de la această unitate sanitară.
LOCUL din Botoșani cu cea mai mare PREZENȚĂ la vot astăzi, în „împărăția” lui Iftime bate… pustiul
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
De la albastru… Iftime și liberalii au avut parte de un intrus la vot: Sunt de un penibil exagerat
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024