Ligia Deca a anunțat că a discutat cu ministrul Mediului pentru implementarea unui nou program.
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a participat, marţi, la Bucureşti, la Conferinţa finală "Reciclăm în România", dedicată promovării campaniei privind colectarea separată, scrie DC News.
„Ştim cu toţii, avem de anul trecut în structura anului şcolar 'Săptămâna verde'. Există şi o platformă care a fost deja accesată de peste 10.000 de utilizatori activi saptamanaverde.edu.ro. Practic, ea include resurse educaţionale, include o serie întreagă de activităţi pe care copiii le pot face în săptămâna verde, include trasee educative, include instituţiile care pot intra în parteneriat cu şcolile pentru a se realiza activităţi practice, nu doar teoretice, în 'Săptămâna verde'. De asemenea, ne dorim ca parteneriatul nostru cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, alături de celelalte instituţii relevante, să crească numărul acestor resurse şi, mai ales accesul elevilor sau al tinerilor de toate vârstele în zone care să le stimuleze comportamentele sănătoase în ceea ce priveşte protecţia mediului. Vom dezvolta acest program al 'Săptămânii verzi'. Am preluat feedback-ul după primul an de implementare. Ştim cu toţii că începutul nu-i niciodată simplu şi nici perfect. Aşa că tot feedback-ul pe care l-am primit din şcoli şi din societatea civilă va fi luat în calcul. Şi mai mult, în parteneriat cu Ministerul Mediului şi prin intermediul Administraţiei Fondului pentru Mediu, ne dorim ca în acest an să existe şi un sprijin financiar pentru şcoli, în aşa fel încât activităţile care presupun deplasări sau resurse care costă să fie, ştiu eu, susţinute prin intermediul acestor fonduri distribuite prin intermediul Ministerului Educaţiei, sigur, în parteneriat cu Administraţia Fondului pentru Mediu",
a declarat Ligia Deca.
În cadrul evenimentului, Deca a anunţat că a discutat cu ministrul Mediului, Mircea Fechet, despre un program de amplasare a panourilor fotovoltaice pe unităţile de învăţământ sau în perimetrul acestora.
„Ştim cu toţii că, mai ales în sezonul rece, şcolile încep să aibă probleme cu plata utilităţilor şi această soluţie sustenabilă ne poate ajuta alături, sigur, de comportamente sănătoase pentru reciclare. Ne dorim să extindem şi programe de succes de tip ranger junior şi mici exploratori ai naturii în toate parcurile naturale din România. Şi, mai mult, ne dorim să extindem şi să utilizăm reţeaua de educaţie extraşcolară, adică palatele şi cluburile copiilor, pentru a putea susţine această schimbare de atitudine a copiilor în ceea ce priveşte mediul",
a mai spus Ligia Deca.
"Reciclăm în România" este prima campanie naţională de acest tip dezvoltată de MMAP, în parteneriat cu Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), şi care are drept scop creşterea gradului de informare şi conştientizare a importanţei colectării separate. Campania de comunicare este una integrată, difuzată la cele mai urmărite televiziuni şi radiouri şi cu o componentă consistentă de comunicare online şi în social media, bazată pe comunicarea de spoturi educative şi amuzante despre colectarea separată, care au ca ţintă inclusiv copiii, adolescenţii şi tinerii.
(Sursa foto - Edu Pedu)
Bucuria copiilor: S-a deschis parcul de distracții din centrul orașului
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
ATENȚIE la furturile din genți și buzunare pe perioada sărbătorilor
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Produs UNIC lansat astăzi la Farmacia Anca: Cu toții ne dorim să arătăm mai bine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 22, 2024
SURSE: PNL vrea alegeri prezidenţiale în martie, Ilie Bolojan - Premierul va fi propus de PSD
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile