Anul 2017 ar urma să fie pentru mai mulți botoșăneni ce lucrează în administrația publică locală și majorări salariale.
Acestea vor fi operate ca urmare a unor acte normative adoptate la nivel național, atât în domeniul sanitar cât și în cel al asistenței sociale.
”Deja s-au operat niște măriri de salarii la medicii de medicină școlară și cei de la cabinetele școlare, la cei care lucrează la asistența socială, Serviciul de Asistență Socială al nostru, plus o serie de salarii care vor fi mărite, cel puțin astea sunt promisiunile, pentru cei din administrația publică centrală și locală”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
De asemenea, de la data de 1 februarie 2017 ar urma să crească și salariul minim pe economie, ori în Primărie mulți angajați sunt remunerați la acest nivel.
”Nu în ultimul rând mărirea salariului minim pe economie de la 1.250 la 1.450 ceea ce va pune o presiune pe buget și pe fondul de salarii. Urmează ca ulterior să vedem ce ne rămâne pentru partea de iinvestiții, pentru partea de dezvoltare, iar aici solicitările sunt colosale”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Creșterea nivelului salarial în Primărie, coroborată cu eliminarea unor venituri din taxe are ca drept rezultat diminuarea fondurilor ce vor fi direcționate către capitolul investiții. Mai ales că Primăria duce povara lucrărilor restante la Parcul Cornișa și la Teatrul Mihai Eminescu și ca obligații immediate, are de finalizat două proiecte de locuințe: cele ANL de pe Șoseaua Iașului și cele sociale de la ANL Cișmea.
Sergiu Bălășcău
Jan 15, 2025
CLIPUL ZILEI: Mesajul primarului Cosmin Andrei la Zilele Eminescu
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
S-a cerut DEMISIA prefectului la protestul MAI - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile