Imagini emoționante au putut fi văzute astăzi după-amiază la o secție de vot din comuna Mihai Eminescu. Acolo, o botoșăneancă în vârstă de 76 de ani, cu dificultăți vădite în deplasare, a ținut totuși să își exercite dreptul constituțional la alegerile parlamentare.
Și asta chiar dacă nu i-a fost tocmai ușor. Pensionara a venit la Școala Gimnazială nr. 1 din Cătămărăști Deal în jurul orei 14:00.
I-au trebuit minute bune numai să intre și să iasă din secția de vot, însă nu s-a plâns.
Lidia Bejenaru, pensionară
”Pentru ce am votat? Să avem pace, să avem libertate, fiecare să... Așa nu ne lasă nici să dăm focul, nici să ținem un animal, nimic. Ne-au făcut până acum așa, de am fost niște oameni ai nimănui, parcă. Acum să dea Dumnezeu să fie bine și să fie pentru oameni ăsta pe care l-om alege și să putem să ne bucurăm și noi”.
A povestit că soțul său, fiindcă nu are nevoie de antemergător, a votat singur, dimineață ”la prima oră”.
Lidia Bejenaru, pensionară
”Ce să facem? Trebuie să ne facem datoria față de țară”.
38,47% era prezența la nivel național la ora 16:11
32,82% era prezența în județul Botoșani
Grupele de vârstă cu cea mai bună prezența la Botoșani erau 45 – 64 de ani și peste 65 de ani.
Cea mai slabă prezență era la grupa 18 – 24 de ani.
Mașină din Botoșani implicată într-un accident, motociclist dus urgent la spital
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Noul subprefect și-a pregătit discurs la sugestia partidului, dar nu l-a mai citit – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Angajatul unei bănci care nu poate simți durerea ajunge la Happy Cinema – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Gabriel Galan a depus jurământul de subprefect în fața unei asistențe ridicată în picioare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile