Iubirea este atunci când sufletul începe să cânte şi florile vieţii tale înfloresc singure, ne spune poetul indian Rabindranath Tagore. Și a cântat sufletul, și florile au prins a înflori la propriu în destinul botoșănencei care, de câțiva ani, a descoperit că viața nu oferă doar surprize, ci mai ales oportunități.
Afacerea cu flori a Marinei Curcudel a început, se poate spune, odată cu povestea de dragoste. O poveste de decembrie, în cel mai frumos și romantic oraș al Moldovei.
În urmă cu 7 ani, familia Curcudel deschidea în Iași o florărie sub brandul Darlington - Croitoria de Flori. Era în preajma Crăciunului din 2014. Era decembrie, abia îl cunoscuse pe alesul inimii ei.
„Aflându-ne în căutarea unor cadouri care să le transmită emoţie celor dragi, ne-am dat seama că nu suntem mulţumiţi de ceea ce magazinele de profil din Iaşi ne ofereau. Atunci am venit cu ideea: ce-ar fi dacă am deschide o florărie?“, își amintește Marina Curcudel.
După doar câteva luni - aprilie 2015 – Marina și Marius Curcudel deschideau un spaţiu în care au început să vândă flori.
Erau tineri, însă nu chiar lipsiți de experiență. Marius Curcudel deținuse anterior mai multe businessuri, iar Marina, soția lui, lucrase în management şi asigurări. Însă nu s-au avântat în necunoscut, ci au făcut pașii mici atât de necesari într-o afacere. Mai întâi au urmat cursuri de design floral, apoi și-au căutat partenerii și furnizorii potriviți.
La Croitoria de Flori, aproximativ 80% din aranjamentele care se vând în florărie sunt realizate pe loc, personalizat, fiind aproape imposibil de creat două buchete identice.
”Noi creăm sentimente și arătăm oamenilor cât de frumoasă este această lume. Asta înseamnă să fii florist. Să simți mirosul, să te bucuri de momentul în care ajung florile. Să reușești să fii mândru de ceea ce creezi. Și apoi, când vine rezultatul final, este minunat”,
Marina Curcudel, florist
Invitată la emisiunea Andreei Marin – ”Nu există nu se poate” – Marina Curcudel a mărturisit că a ajuns la flori după mulți ani de afaceri în Botoșani. Iar la Iași s-a pomenit pur și simplu, fără să știe că drumul pe care pornește o va duce către cu totul altceva decât plănuise.
Își amintește cum, în copilărie, asculta povești la pick-up, care o provocau să imagineze ea însăși alte personaje, cu decoruri diferite. Basmele, poveștile tradiționale, populare. Toate o determinau să imagineze, să caute, să dezvolte mental alte și alte întâmplări fabuloase.
”Am simțit de mică faptul că sunt altfel. Eu nu mă bucuram că primesc jucării sau dulciuri, eu mă bucuram să primesc vinil-uri cu povești, abia așteptam să intru în acea lume de basm”,
Marina Curcudel în dialogul cu Andreea Marin
A învățat de acasă că munca este calea care deschide toate ușile.
”Provin dintr-o familie cu situație financiară medie și de mică am conștientizat problemele cu care se confruntau ai mei. Mai am doi frați gemeni și eram conștientă că nu le-a fost ușor. Voiam să fac mai mult decât să mă joc. Părinții mei au făcut o echipă atât din punct de vedere familial, cât și profesional”,
Marina Curcudel, florist
După căderea comunismului, părinții au intrat în domeniul vânzărilor, în asigurări. Tatăl a devenit director destul de tânăr, spune Marina Curcudel.
”Am apreciat la el mereu viziunea, felul în care vorbea, modul în care se comporta cu oamenii, iar de la mama am preluat ordinea dusă aproape de perfecțiune. Îmi plăcea cum pregătea mama casa, cum așeza masa, de Crăciun casa și familia se încărcau cu o anumită stare”,
Marina Curcudel, florist
Tot de mică a știut că îi place să creeze, să dezvolte idei care depășesc spațiul practic, rigid, al vieții.
”În școala generală desenam pe bancă, apoi pe foițele de acasă. Nu am fost încurajată, părinții voiau să mă vadă cu o meserie serioasă, doctor, profesor, alte meserii decât cele creative”,
Marina Curcudel, florist
A intrat în asigurări.
Avea un job stabil când a apărut o altă oportunitate. Alături de o colegă la care ținea foarte mult și de la care învățase enorm, a fost numită responsabilă într-o altă structură. A lucrat cu oamenii, a prins încredere în forțele proprii.
Momentul de cotitură a venit într-un timp destul de complicat. Avea două locuri de muncă, făcea masterul la distanță, organiza evenimente. Și a apărut al treilea loc de muncă.
I s-a propus să renunțe la un job pentru a fi promovată în domeniul creditelor. O propunere care avea să o așeze în fața unei situații delicate: aceea de a concura chiar împotriva colegei căreia îi datora enorm. O situație care avea să îi deschidă o altă ușă. De fapt, cea mai mare oportunitate, de care nici măcar nu era conștientă pe deplin.
”Șeful mi-a spus: va fi un post liber pe Botoșani. Vestea proastă este că veți concura împreună. Mi-a spus: se țin interviuri și la Iași. Am spus că merg la Iași, pentru a vedea cum decurge un interviu, ca să știu cum mă pregătesc apoi. Cum viața e plină de surprize și Dumnezeu are planuri mai mari decât cele pe care le faci tu, am luat postul la Iași, deși nu acesta era planul meu. Am acceptat și a fost un pas foarte important pentru mine”,
Marina Curcudel, florist
La Iași avea să se întâmple mult mai multe. L-a cunoscut pe soțul ei și a început aventura… florală.
Printre cei care urmăreau cu nostalgie și emoție interviul Marinei Curcudel era și prietena și colega rămasă la Botoșani, unde își crease la rândul său propriul univers: Grădina Veselă.
(Brenda, prietena de la Botoșani, Foto: Facebook)
Pe 25 ianuarie 2021, Brenda împărtășea bucuria de a-și regăsi vechea tovarășă și colegă împlinindu-și visul.
”Nu am crezut nicicând că frumosul și creativitatea pot fi sursa de inspirație pentru cei din jurul meu, dar pe acest suflet frumos dacă nu l-ați cunoscut este cazul să o faceți. Marina Curcudel, botoșăneancă, stabilită în Iași, încântă privirea trecătorului cu minunățiile ei. Un om deosebit, unde definiția frumosului o găsești și la exterior și la interior. Mulțumesc, suflet drag, pentru recunoștința ta și pentru gândurile frumoase. Nu am crezut că am stârnit în tine acest sentiment! Te admir și îți apreciez munca!”,
scria Mihaela Brîndușa Sofian Ghiță
Mihaela Brîndușa Sofian Ghiță era chiar Brenda, buna prietenă și colegă despre care Marina Curcudel vorbea în interviul cu Andreea Marin.
"... ea a fost cea care mi-a deschis drumul spre cariera". Așa am vorbit despre tine în interviul cu Andreea Marin și am povestit cu drag. Mi-am adus aminte de acea perioadă atât de frumoasă a vieților noastre, în care făceam o echipa pe cinste și duceam județul Botoșani pe primele locuri. Tu ai fost cea care m-a învățat că si femeile pot reuși pe plan profesional, că suntem sensibile, dar și puternice și ambițioase în același timp, că în viață sunt coborâșuri, iar după urmează și urcușurile. Îmi voi aduce aminte cu drag toata viața de tine și de acei ani. Îți sunt recunoscătoare mereu”,
a fost răspunsul Marinei Curcudel
După nici două luni de la acest schimb emoționant de cuvinte prietenești, la începutul lunii martie, Brenda se stingea din viață, după o boală chinuitoare.
A rămas în urmă o frumoasă poveste de prietenie. Au rămas basmele, florile cu nume sau fără nume.
”Dragostea este singura floare care creşte şi înfloreşte fără ajutorul anotimpurilor”, spune Khalil Gibran.
Am spune că și prietenia, atunci când recunoștința nu se oprește la granița niciunui timp.
(Foto: Facebook / Marina Curcudel)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Marius Budăi: PSD este garanția creșterii veniturilor românilor!
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Intervenție la lăsarea nopții, muncitorii de la Apă au remediat avaria
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Mizerie găsită de comisarii de la Garda de Mediu la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
S-a spart gașca: Tineri gălăgioși „împrăștiați” de Poliția Locală
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024