La aproape un an de la prezentarea primelor planşe referitoare la noua arenă a Botoşanilor, microbiştii, dar nu numai ei, au rămas doar cu promisiunea ridicării unui stadion.
Iar preşedintele consiliului de adminstraţie de la FC Botoşani crede că suporterii, dar şi toţi locuitorii municipiului, au dreptul să ştie clar dacă vor avea sau nu o arenă la standarde europene.
“Ce se mai întâmplă cu noul stadion? Pentru că eu nu mai ştiu. Noi am făcut toate eforturile posibile, dl primar s-a angajat acolo două-trei săptămâni că există o motivaţie, eu aş vrea să ştiu ce se întâmplă mai departe. Până la urmă nu facem pentru noi, pentru voi, pentru fotbal, facem pentru oraş”,
Valeriu Iftime, preşedinte CA FC Botoşani.
Preşedintele grupului “Elsaco” respinge ideea nefinanţării proiectului ca urmare a schimbării Guvernului deoarece, în opinia sa, o asemenea investiţie nu poate depinde de un singur om.
“Guvernul Ponta n-avea macarale, eu cred că nu o anumită politică dictează un stadion la Botoşani. Nevoia de a moderniza centrul oraşului, de a avea o arenă modernă, de a deveni europeni, nu depinde de un om, ci de o administraţie. Stadionul nu este făcut doar de un primar, este o valoare, o bucurie, a comunităţii, o emblemă. Vedeţi că în marile oraşe se vizitează ce? Muzeul, stadionul…”,
Valeriu Iftime, preşedinte CA FC Botoşani.
Acesta nu vede stadionul ca pe un simplu loc în care să se joace fotbal, ci ca un complex cu muzeu, spaţii de birouri şi comerciale, McDonald’s chiar, iar operatorii economici interesaţi să îşi desfăşoare aici activitatea, să contribuie la investiţie.
“Proiectul are toate ingredientele, nu se dărâmă nocturna şi am plecat de la obligaţia de a avea 2.000 locuri acoperite. Ei voiau să facă o prelipcă, un acoperământ pentru 2.000 de oameni, o ruşine arhitectonică. Şi am spus: hai să facem altceva, hai să acoperim totul, haideţi să facem o chestiune să jucăm pe stadion, nu să jucăm la Turnu Severin, jucăm aici, dar etapă cu etapă”,
Valeriu Iftime, preşedinte CA FC Botoşani.
În luna mai a anului trecut Primăria Botoşani a prezentat trei variante de construire a unui nou stadion pe bazele actualului Municipal, preţurile fiind de 3, 6 şi 10 milioane de euro. (S.B.)
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024