Cum se poate numi o femeie care după naștere își abandonează copilul? Oricum, în orice caz, nu ”mamă” . Este și cazul unei fete Stefania Maria Apetrei, de 20 de ani, din Drăguşeni, care a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracţiunii de tentativă la violenţă în familie şi lăsată în libertate de judecători, a fugit de acasă, cel mai probabil în Italia. La sfârşitul lunii iulie, aceasta şi-a abandonat copilul nou-născut pe un câmp, norocul acestuia fiind nişte tineri care au dat de el întâmplător.
Potrivit ziarului Obiectiv, Tribunalul Suceava a admis sesizarea formulată de Biroul de Investigaţii Criminale Fălticeni din cadrul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, înlocuind măsura preventivă a controlului judiciar luat faţă de inculpata Stefania – Maria Apetrei, de 20 de ani, din Drăguşeni, cu măsura arestării preventive. Decizia instanţei sucevene nu este definitivă, ea poate fi contestată în termen de 48 de ore.Poliţiştii au cerut schimbarea măsurii preventive după ce tânăra nu s-a prezentat, pe 9 octombrie 2015, la semnarea graficului stabilit de instanţa de judecată în momentul în care aceasta a fost lăsată în libertate sub control judiciar. Oamenii legii au fost la domiciliului Stefaniei Apetrei, ocazie cu care rudele au spus că tânăra nu este acasă pentru că a plecat în Italia. In acest condiţii, poliţiştii încearcă să obţină un mandat de arestare pe numele ei pentru a o putea da în urmărire naţională şi internaţională, după ce controlul judiciar luat împotriva unui inculpat s-a dovedit din nou ineficient.
TRIMISĂ ÎN JUDECATĂ PENTRU VIOLENȚĂ ÎN FAMILIE
”Amintim că la mijlocul lunii septembrie 2015, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată a inculpatei Stefania Maria Apetrei, de 20 de ani, din Drăguşeni, pentru comiterea infracţiunii de tentativă la violenţă în familie. Anchetatorii au stabilit că în data de 24 iulie 2015, inculpata a mers la Maternitatea din Fălticeni unde a născut un băieţel. Pe toată perioada sarcinii, aceasta a ţinut sarcina ascunsă faţă de toate persoanele, inclusiv rudele apropiate, singurul care ştia de starea ei era concubinul său Andrei Berciu, de 22 de ani.”, arată sursa mai sus citată.
ABANDONAT DE MAMĂ ÎN PLIN CÂMP , SALVAT DE NIȘTE TINERI
De asemenea, cotidianul ne face cunoscut că în data de 27 iulie , concubinul inculpatei a mers al spital pentru că ştia că inculpata urma să fie externată, însă tânăra i-a spus să meargă singur spre casă deoarece formalităţile de externare durează foarte mult, astfel că va veni singură acasă, când va rezolva problema externării precum şi cea a adopţiei. Din probele administrate la dosar de procurorii suceveni rezultă că Stefania Maria Apetrei a fost externată din spital împreună cu nou născutul, în jurul orei 13.00, iar cu o maşină de ocazie s-a deplasat până în comuna Vadu Moldovei. Din locul unde a coborât din maşină a mers pe jos pe o distanţă de câteva sute de metri, pe un drum de ţară, iar în locul respectiv şi-a abandonat copilul în plin câmp. Locul unde a fost abandonat micuţul este la o distanţă mare de case, la circa 3 – 4 metri de drumul de ţară, într-un loc cu buruieni cu înălţimea de peste jumătate de metru.
Ulterior, tânăra a mers la domiciliul părinţilor săi din satul Broşteni, spunându-i concubinului ei că fiul lor a fost lăsat la maternitate pentru a fi dat spre adopţie. In jurul orei 15.00, pe drumul de ţară unde a fost abandonat bebeluşul a trecut întâmplător un grup de patru tineri. Aceştia au auzit scâncetele copilului, au mers spre locul de unde proveneau aceste zgomote, descoperind cu stupoare că acolo se afla un nou-născut. Tinerii au anunţat şi alte persoane despre descoperirea lor, astfel că la scurt timp, la faţa locului s-a deplasat o ambulanţă care a transportat copilul înapoi la Maternitatea din Fălticeni.
BEBELUȘ CU VIAȚA ÎN PRIMEJDIE, DAT ÎN GRIJA BUNICILOR
Conform concluziilor cuprinse în raportul de constatare medico – legală întocmit de Serviciul de Medicină Legală Suceava, medicul legist a constatat că micuţul nu prezintă semne de violenţă pe suprafaţa exterioară a corpului. In opinia medicului legist, starea de nou născut şi expunerea la acţiunea agenţilor externi a pus în primejdie viaţa victimei.
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava a instituit măsura plasamentului în regim de urgenţă pentru persoana vătămată, aceasta fiind încredinţată bunicilor materni.