A fost trimisă prin Poșta Română. Scrisoarea deputatului Mihai Baltă. Sau una dintre ele. Și a ajuns după nici mai mult, nici mai puțin decât două săptămâni de zile. Aceeași misivă care prin curierat privat ar fi fost în mâna destinatarului, a doua zi.
Experiența a fost povestită de deputatul Mihai Baltă în cadrul comisiei de dialog social care s-a întrunit vineri, la Prefectură. Și asta după ce, unul dintre liderii sindicali a atras atenția că salariații de la Poșta Română se află la un pas de proteste.
Fără a încerca să fie tendențios, Mihai Baltă a povestit simplu două situații în care a fost implicată această unitate a statului.
”Eu am avut o experiență extrem de serioasă. O aduc în discuție acum, dar este reală. O scrisoare trimisă și pusă în cutia poștală în 13 octombrie a fost ridicată din cutia poștală în 28 octombrie. Deci, a stat două săptămâni într-o cutie poștală. O scrisoare trimisă Din Cluj în 13 noiembrie a ajuns la București în 28 noiembrie”, a declarat Mihai Baltă la discuția cu sindicatele și patronatele.
În același context, deputatul a arătat că este de acord ca acest segment de activitate să fie susținut însă înainte de acest lucru, principala prioritate este o reformare a Poștei Române pentru a se ridica la nivelul, cel puțin al companiilor private cu profil similar.
”Deci eu sunt de acord că acolo trebuie făcute schimbări masive și de văzut ce se întâmplă pentru că astea sunt adevărate ce vă spun și trebuie verificate. Pentru că un asemenea sistem de lucru presupune o transformare structurală și probabil într-un anumit sens și concurențială. Sigur, dacă sunt solicitări concrete, îmi spuneți și le putem discuta”, a încheiat Mihai Baltă.
Citește ce s-a spus despre angajații de la Poștă : ACUM: Dialog social cu parlamentarii în fața prefectului, poștașii ies în prim plan
Vezi și un caz înregistrat în județ : Poștaș acuzat că nu-mparte pensii și alocații fără ciubuc : De ce îi obligă pe oameni să le cumpere???
Avertizare DNSC: O nouă fraudă online cu „promoții” primite prin mesagerie
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Burger King deschide primul restaurant din Suceava, în Iulius Mall
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Bărbat din Botoșani dispărut misterios de luni întregi
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024