Cordărenii sunt fără îndoială modelul satului românesc unde valorificarea şi transmiterea obiceiurilor şi tradiţiilor moştenite de la înaintaşi este un mod de a trăi, un scop în viaţa comunităţii.
Cultura tradiţională îmbogăţită inevitabil, dar fără a atinge esenţa, este scoasă la lumină în folosul comunităţii contemporane şi pentru asigurarea identităţii pe viitor, se arată într-un comunicat de presă. Aici am putut vedea ce înseamnă cu adevărat transmiterea obiceiurilor şi tradiţiilor din generaţie în generaţie, pentru că în programul organizat s-au regăsit trei generaţii din familia primarului: fostul primar al comunei, Costică Dumitraş, sub oblăduirea căruia a luat fiinţă ansamblul de jocuri populare “Cordăreanca”, a transmis zestrea primită fiului, actualul primar al comunei, Cristian Dumitraş care împreună cu soţia Mirela au fost membri de bază ai ansamblului de la înfiinţare, iar acum au transmis la rândul lor tradiţiile, celor doi copii – Diana şi Dragoş, adolescenţi studioşi de altfel, care îmbină foarte bine educaţia formală primită în sistemul de învăţământ cu educaţia prin cultură primită de la părinţi şi bunici, comunitate, instituţii de cultură, şi la rândul lor sunt membri în noua generaţie a ansamblului Cordăreanca.
Managerul instituţiei, Cornelia Ciobanu, implicat constant în organizare, a fost prezent ca de obicei, şi a adresat tuturor cuvinte de mulţumire şi preţuire.
Scriitorul Gellu Dorian coordonatorul compartimentului literatură-teatru al Centrului, a dat startul manifestării cu şezătoarea literară. Au recitat ori au citit din scrierile lor, scriitori din judeţ, membri ori nu, ai Uniunii Scriitorilor din România – Nina Viciriuc, Cezar Florescu, Vlad Scutelnicu, Vasile Iftime, Dumitru Necşanu, Mihai Babei, Dorel Andrieş, George Şerban, Stelorian Moroşanu, Gabriel Alexe, Constantin Bojescu, Ovidiu Petcu.
Elena Pricopie, coordonatorul compartimentului educaţie permanentă a continuat şezătoarea cu o pledoarie pentru educaţie indiferent de forma de manifestare, accentul fiind pus pe educaţia primită de la părinţi în formarea comportamentului social pentru tot restul vieţii. A fost subliniat faptul că educaţia nu este o optiune şi nu a fost niciodată, ci o obligaţie care trebuie asumată cu maximă responsabilitate de către toţi factorii implicaţi: familie, şcoală, biserică şi instituţii de cultură, educaţia şi cultura fiind căile prin care omul se desăvârşeşte. Pledoaria a fost încheiată cu îndemnul de a participa la toate activităţile cultural-educative, şezătoarea de la Cordăreni fiind o mărturie a culturii unită cu educaţia şi credinţa.
Din dragoste pentru rădăcinile traiului la sat, din dorinţa de a rămâne peste timp imaginea casei de la sat cu toate cele necesare înăuntrul şi în curtea ei, doamna Mirela Dumitraş a organizat în incinta căminului cultural un muzeu în care sunt expuse obiecte colecţionate din casele ţăranilor din Cordăreni – unelte pentru munca pământului, obiecte de lemnărit, aşternuturi brodate, ştergări, macaturi, păritare, icoane vechi, piese ale costumului popular vechi, bertă, casâncă, sipete şi război de ţesut. Încăperea arată exact felul în care este lutuită şi văruită camera casei vechi a ţăranului din Cordăreni.
Programul folcloric a fost deschis de Ansamblul “Zorile” din Havârna, coordonat de inimosul Romică Bordeianu, coregrafia fiind semnată de domnul Mihai Fediuc, coregraful Centrului. Momentul de vârf al întâlnirii de la Cordăreni a fost şezătoarea folclorică cu denumirea sugestivă “Traiul în satul românesc”, a Ansamblului Cordăreanca, care a redat cu fidelitate momentele cheie ale traiului în satul românesc, şi a atras şiruri lungi şi dese de aplauze din partea publicului extrem de numeros, sala căminului fiind de această dată neîncăpătoare. Şezătoarea a adus în aceeaşi poveste copii, tineri, părinţi şi bunici din Cordăreni, arătând ce înseamnă cultura manifestată ca o moştenire transmisă din generaţie în generaţie, oameni care iubesc cultura, găsesc adevărul prin spiritualitate, caută lumina prin educaţie.
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Aparatul dentar invizibil, rezoluția perfectă pentru zâmbetul tău în 2025!
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile