O femeie a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de ucidere din culpă, după un groaznic accident rutier în care și-a pierdut mama.
Practic, drama unei familii se mută în instanță, deși în mod cert pedeapsa care va fi stabilită de judecători va conta mai puțin decât tragedia consumată pe șosea. Daiana Varga, în vârstă de 45 de ani, a fost trimisă în judecată zilele trecute de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, pentru un accident petrecut pe 17 iulie 2016.
În acea zi, pe DN 17, în comuna Iacobeni, Daiana Varga, aflată la volanul unui autoturism Dacia, a scăpat volanul de sub control într-o succesiune de curbe, mașina pătrunzând pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu un Opel care circula regulamentar din sens opus, condus de un bărbat în vârstă de 44 de ani, din comuna Hudești, județul Botoșani.
În urma accidentului violent, personalul medical deplasat la fața locului a preluat două victime. O femeie în vârstă de 66 de ani, pasageră în Dacie, și un tânăr de 25 de ani, pasager în celălalt autoturism. Femeia în vârstă de 66 de ani, mama inculpatei, a ajuns cu leziuni grave la Spitalul Județean Suceava, unde, trei zile mai târziu, a decedat.
În urma anchetei derulate de polițiștii rutieri de la Vatra Dornei a rezultat că accidentul s-a produs din cauza faptului că femeia care s-a aflat la volanul Daciei nu a adaptat viteza la condițiile de drum, în curbele periculoase, cauză din care a pierdut controlul asupra volanului, ajungând pe contrasens.
Cum persoana decedată era membră a familiei inculpatei, iar celălalt rănit nu a depus plângere, în dosarul ajuns pe rolul Judecătoriei Vatra Dornei părți civile sunt doar Spitalul Municipal Vatra Dornei și Spitalul Județean Suceava.
Foarte probabil, femeia trimisă în judecată va primi, dacă va fi găsită vinovată, o condamnare cu suspendare. Chiar dacă drama femeii este foarte mare, din punctul de vedere al legii penale infracțiunea de ucidere din culpă nu face diferențieri când este vorba de membri ai familiei. De asemenea, la ucidere din culpă, ancheta nu depinde de vreo plângere depusă sau retrasă.
Conducătoarea auto nu are alte circumstanțe agravante în acest dosar, la momentul accidentului având alcoolemie 0 și dreptul de a conduce autovehicule. Până la o decizie definitivă a instanțelor de judecată inculpata se bucură de prezumția de nevinovăție. (Sursa: Monitorul de Suceava)
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Gabriela Erdic
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Botoșănean rămas fără telefon mobil după o „îmbrățișare”
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024