Una dintre străzile care a fost spartă anul trecut de către firmele care au contract cu Nova Apaserv urmează să fie reparată.
Este vorba despre strada Doboșari, una dintre căile de acces de pe raza municipiului care este extrem de frecventată de conducătorii auto botoșăneni și care face legătura și cu cartierul ANL Cișmea.
„Zona unde s-a intervenit va fi asfaltată imediat ce vremea ne va permite. Dar acele lucrări sunt efectuate de firma Elsaco și este o stradă care face parte din proiectul de extindere a rețelei de apă și canalizare. Deci practic s-au tras conducte noi de apă și canalizare dar vremea rece nu a permis asfaltarea”,
Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani
Constructorul a fost sancționat anul trecut pentru că a început lucrările fără a avea aviz de spargere de la Primărie.
”Au primit și amenzi atât de la Poliția Locală cât și de la Poliția Rutieră, au fost amendați pentru acest lucru și au intrat și în legalitate, au primit avize și sunt monitorizați atenți”,
Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani
Situația este valabilă și pentru strada IC Brătianu, unde de asemenea s-a intervenit pentru extinderea rețelei de apă și canalizare și unde urmează să se intervină atunci când temperaturile vor permite acest lucru.
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Bilete disponibile la meciul dintre FC Botoșani și Farul Constanța – PREȚURILE
Oana Sava
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024