Au supraviețuit teribilului impact bărbatul de la volan și unul dintre copiii familiei, în vârstă de 3 ani.
Carnagiul rutier cu șapte morți de duminică dimineață, petrecut pe E85, Bacău-Adjud, în localitatea Răcăciuni, are printre victime și suceveni.
Conform informațiilor transmise de la Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, șoferul unei autoutilitare 8+1 locuri a pătruns pe contrasens, intrând in coliziune cu un Mercedes E Classe înmatriculat în Anglia. În această a doua mașină, care, rezultă din primele cercetări, se deplasa regulamentar, se aflau membrii unei familii din Suceava.
Impactul devastator a dus la moartea celor trei pasageri de pe bancheta din spate a Mercedesului. Este vorba de Ionela Huluță, în vârstă de 34 de ani, din Suceava, și de doi copii ai familiei, în vârstă de 3 luni și de 7 ani. La volan era soțul, respectiv tatăl copiilor, și el rănit grav.
În mașină mai era un copil, din aceeași familie.
Conform informațiilor existente, familia venea acasă, spre Suceava. De peste un an, familia locuia în Marea Britanie. Cei din familia Huluță figurează cu domiciliul în municipiul Suceava, scrie Monitorul de Suceava.
Au supraviețuit teribilului impact bărbatul de la volan și unul din copiii familiei din Suceava, în vârstă de 3 ani. Copilul de 3 ani a scăpat cu viață și rănile sale nu sunt grave, conform declarațiilor medicilor. Tatăl a fost și el rănit.
În microbuzul care a pătruns pe sens opus călătoreau spre litoral, în vacanță, 7 oameni, toți rude. Șoferul vinovat de accident, cel care conducea microbuzul, a scăpat și el cu viață, dar din mașina lui au murit patru femei, 67, 65 și 44 de ani și o tânără de 18 ani.
Un alt adult și un copil de 15 ani au fost răniți din microbuz, copilul fiind în stare foarte gravă.
Liliana M. a ajuns la locul tragediei la aproximativ 15 minute după impact, imaginile fiind greu de privit. Femeia din Botoșani spune că faptul că se oprise să mănânce probabil că i-a salvat viața.
”Am ajuns la 15/20 minute de la tragedie. Exact acele minute pe care le-am petrecut la McDonald's în Bacău. Mulțumim Bunului Dumnezeu că nu am luat la pachet. Da, autostrada ar fi salvat aceste vieți nevinovate. Odihnă veșnică, suflete nevinovate”, a scris Liliana M.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
TikTok interzis într-o țară europeană, după uciderea unui adolescent prin intermediul rețelei
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Afacere marca Iftime: Cîmpanu, de la 500.000 de euro la transfer gratuit înapoi la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Bugetarii se bucură de vacanțe mai lungi în 2025: Ce zile libere vor avea
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Bucuria copiilor: S-a deschis parcul de distracții din centrul orașului
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile