(P) Pasiunea pentru automobile a avut-o încă din copilărie astfel încât, în urmă cu aproape un deceniu, când a înființat SC Moto Dalv SRL, a părut ceva firesc să inițieze o afacere în domeniul auto. Timp de câțiva ani Larisa Corniciuc s-a ocupat de comercializarea pieselor auto.
Până în 2021, când și-a transformat radical afacerea după ce a studiat atent piața auto și a realizat că îi lipsește, cel puțin la Botoșani, un element foarte important.
”Noi suntem pe piață în domeniul piesele auto din 2012 și așa ne-am dat seama că este nevoie de aceste piese de motor. După ce am făcut planul de afaceri, am zis că există două posibilități: ori să accesăm fonduri europene, ori pe cont propriu, cu ajutorul băncii, dar în condițiile actuale nu cred că am fi putut face asta. Și atunci am accesat fonduri europene cu succes”,
Larisa Corniciuc, administrator SC Moto Dalv SRL.
A obținut finanțare prin Programul Operațional Regional pentru proiectul ”Înființare unitate de producție piese de schimb pentru autovehicule și motoare” și într-o hală nouă din apropierea oborului a pus bazele singurului atelier de reparații motoare din Botoșani.
Este o afacere unicat la Botoșani pentru că, deși avem o mulțime de service-uri, în mare parte acestea înlocuiesc componentele stricate, pe când la SC Moto Dalv SRL se fac reparații, salvând proprietarii automobilelor de cheltuieli cu achiziționarea unor piese noi.
Iar gama de intervenții este una cât se poate de largă, de la recondiționarea completă a chiulasei și rectificarea arborelui cotit / vibrochenului la alezarea și honuirea blocului motor și bucșarea și alezarea bielei.
Tot la atelierul din strada Pod de Piatră nr.92 A se execută geometria blocului motor, curățarea radiatorului și a tuturor pieselor care intră în unitate, demontarea/montarea completă a motorului, curățarea filtrului de particule și reparația pompei de injecție și a injectoarelor.
Dar asta nu este tot. SC Moto Dalv SRL nu este doar un atelier de reparații, ci și de producție piese auto. Mai exact, aici se pot confecționa inele de cămașă, bolțuri, cămăși și se poate rectifica orice piesă.
Iar toate acestea sunt posibile datorită corpului de profesioniști pe care compania îl are angajat, dar și după investițiile în utilaje făcute prin amintitul proiect POR.
Astfel, prin amintita finanțare europeană s-au achiziționat o mulțime de utilaje moderne: mașini de rectificat arbore cotit, de rectificat plan chiulasă, de alezat biela, de honuit, de alezat scaun supapă, de test fisuri, de spălat cu apă caldă, precum și o presă hidraulică.
Din vara acestui an noile utilaje au fost puse la treabă și s-a început să se preia comenzi. Cum unitățile de acest tip sunt rar întâlnite, iar angajații sunt veritabili profesioniști în acest domeniu de activitate, SC Moto Dalv SRL a început să recepționeze comenzi chiar și din afara județului, de la Suceava, Neamț și Cluj.
Asta și pentru că, într-o lume percepută ca fiind a bărbaților, d-na care conduce firma își dorește să facă performanță.
”Toată lumea este mirată că știu despre ce este vorba, că sunt femeie, că pot să le prezint tot felul de detalii. Mi-a fost insuflată această pasiune pentru domeniul auto din familie. Am fost și m-am documentat și prin service-uri și încă mai învăț pentru că nu le poți ști pe toate”,
Larisa Corniciuc, administrator SC Moto Dalv SRL.
”Soluții moderne pentru motoare durabile” este sloganul SC Moto Dalv SRL, atelier care funcționează de luni până vineri în intervalul orar 8:00 – 17:00.
Pentru orice alte detalii puteți suna la 0771.33.22.44.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024