O botoșăneancă a ajuns cunoscută atât în țară, cât și peste hotare după ce a postat un clip pe Youtube, în care transmite un mesaj despre discriminare și reușită.
Este vorba despre Perla Scripcariu, tânăra care s-a făcut remarcată prin inteligența sa și prin faptul că a fost admisă la cinci universități de top din Marea Britanie. Clipul realizat de botoșăneancă a ajuns pe pagina oficială a Ambasadei Americii și a strâns zeci de vizualizări. Redăm mai jos integral mesajul fetei:
”Bună, sunt Perla. Cu toate că m-am confruntat cu numeroase situații discriminatorii și de multe ori am fost privită cu superioritate datorită faptului că sunt de etnie romă, aceste situații nu m-au împiedicat să îmi doresc să obțin cât mai mult și să mă dezvolt atât din punct de vedere educațional, cât și profesional. De aceea îmi doresc să mă implic în dezvoltarea comunităților de romi și a imaginii eronate pe care mulți dintre noi o avem în societate. Îmi doresc să văd cât mai mulți tineri implicându-se în îmbunătățirea comunităților lor indiferent de mediul din care aceștia provin”, este mesajul botoșănencei.
Perla Scripcariu, intitulată și ”perla țiganilor din Botoșani” are o poveste de viață fascinantă. Aceasta a fost abandonată la naștere și cu toate acestea nu a renunțat la școală. A terminat cu brio un liceu de elită și a fost admisă la cinci universități de top.
Procesiune cu Sfinte Moaște în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
3 motive pentru a cumpăra centrala pe lemne Stropuva S40U
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Tânăr din Botoșani prăbușit sub ochii trecătorilor, ambulanța chemată urgent
Oana Sava
Nov 22, 2024
Femeie prinsă de polițiști în timp ce dirija traficul în intersecție
Oana Sava
Nov 22, 2024