Medicii nu au reușit să o salveze.
Diana-Alexandra Saucă, medic rezident în anul I la Spitalul privat de Oncologie „Victoria”, a decedat marți, 20 iunie 2023, după ce cu câteva zile în urmă ar fi înghițit intenționat o cantitate uriașă de antigel, soluție folosită pentru răcirea motorului mașinii.
Tânăra care locuia în cartierul Green Park din zona Tătărași a fost găsită inconștientă și transportată în stare extrem de gravă la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”.
Din păcate, frumoasa doctoriță nu și-a mai revenit din starea de comă.
Venită de la Botoșani la Iași încă din timpul facultății pe care a urmat-o cu dedicare la Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași, tânăra în vârstă de 26 de ani ar fi recurs duminică, 11 iunie 2023, la un gest incredibil și ar fi băut peste un litru de antigel.
Din cauza cantității mari de lichid toxic și în ciuda eforturilor depuse, medicii nu au mai putut-o salva.
Pe corpul Dianei nu au fost găsite urme de violență, polițiștii continuând cercetările sub aspectul săvârșirii de infracțiunii de ucidere din culpă, potrivit bzi.
Diana va fi înmormântată.
(sursa foto – Facebook)
Petre Roman audiat astăzi la Parchetul General: Nu există nicio dovadă
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
ASTĂZI: Protest tăcut la Muzeul Județean pentru salarii
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Harta șpăgii din spitale, procent ridicat la Botoșani – CLASAMENTUL
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Un italian recunoscător a fost premiat pe scena teatrului: S-a spart zidul tăcerii – VIDEO
Oana Sava
Jan 15, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile