La adăpostul pandemiei în unele instituții din România continuă să se întâmple lucruri necurate. Iar astăzi facem referire la o numire scandaloasă de șef la una dintre cele mai importante unități de stat.
În prima săptămână a lunii mai, Sindicatul Liber Aquamold a remis Administrației Bazinale de Apă (ABA) Prut – Bârlad, căreia i se subordonează și Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Botoșani, un protest care scoate la iveală modul în care o persoană fără legături serioase cu postul respectiv a ajuns să dobândească o funcție de conducere.
În adresa trimisă directorului Petru Avram al ABA Prut-Bârlad se arată că, într-o primă etapă, un administrator de grădiniță a fost transferat la biroul exploatare lucrări al SGA Vaslui.
La numai două luni de la acel transfer, fostul administrator de grădiniță a fost numit inginer șef al SGA Vaslui, practic al doilea post din organigramă ca importanță după cel de director.
Astfel s-au născut și câteva întrebări de bun simț ale sindicaliștilor adresate directorului:
- Cum este posibil ca un administrator de grădiniță să ocupe o funcție de conducere la SGA Vaslui atât timp cât art.8, alin.8 din Contractul Colectiv de Muncă (CCM) prevede faptul că pentru ocuparea funcției de inginer șef la SGA este obligatorie îndeplinirea condiției de vechime de minim 5 ani în domeniul gospodăririi apelor?
- Cum considerați că va funcționa SGA pe timp de criză (poluări accidentale sau inundații), dacă această persoană pe care dvs. ați promovat-o nu este calificată pentru acest post?
- Cine va răspunde dacă se va întâmpla o nenorocire?
- Care sunt considerentele pentru care ați schimbat, de pe postul de inginer șef, un specialist în domeniul gospodăririi apelor cu o persoană detașată de la o grădiniță?
”Ne întrebăm cu toții ce calități «ascunse» îl recomandă pe acest transferat/detașat pentru a ocupa o funcție de inginer șef în cadrul unei instituții cu atât de multă răspundere în gestionarea situațiilor de urgență”,
Radu Tănăsan, președinte Sindicatul Liber Aquamold.
Acesta adaugă și că nu poate accepta astfel de încălcări grave ale CCM-ului și cere reanalizarea numirii unei persoane necalificate pe postul de inginer șef al SGA Vaslui.
De ce este important pentru botoșăneni ceea ce se întâmplă la SGA Vaslui? În primul rând pentru că SGA Botoșani, la fel ca și unitatea similară din județul menționat, este parte componentă a ABA Prut-Bârlad. Apoi și pentru că permutările de la Vaslui vin tocmai după cele din județul nostru.
După cum Botoșăneanul a făcut public, în luna februarie a acestui an, Mihai Aroșoaie, PSD-istul care ocupa funcția de director al SGA Botoșani cu concurs, a demisionat după sosirea corpului de control al Administrației Naționale Apele Române (ANAR).
Locul său a fost luat de un PNL-ist, Remus Iovu, nimeni altul decât vărul ministrului mediului Costel Alexe, căruia i se subordonează și ANAR-ul.
Iar schimbările de la Botoșani și Vaslui au avut loc după ce, la o lună de la preluarea guvernării de către PNL, director la ABA Prut – Bârlad a fost numit de către același ANAR consilierul județean de Iași, Petru Avram, despre care Curentul.info scrie că este cumătrul ministrului ieșean Costel Alexe și că ar avea calitatea de suspect în două dosare penale la DNA, Serviciul Teritorial Iași. Tocmai acestui Petru Avram îi cer sindicaliștii să revizuiască numirea de la SGA Vaslui.
Culmea este că toate aceste permutări vin în ciuda faptului că o astfel de înlocuire a creat deja un precedent periculos. Potrivit reprezentanților Sindicatului Liber Aquamold, anul trecut, directorul SGA Galați, Liviu Baltagă, a fost lăsat fără funcție ”doar pentru interese de partid”. Considerând nelegală schimbarea sa, directorul destituit a deschis un proces pe care l-a și câștigat, fiind repus ulterior pe post.
”Obligat de decizia instanței de judecată, a trebuit să-l repuneți în funcție, dar în toată această perioadă nu ați uitat să-i amintiți că politica bate profesionalismul și că ar fi mult mai bine pentru el și pentru instituție să se reorienteze. Probabil i-ați făcut toate aceste recomandări știind că pe această funcție foarte importantă în gestionarea situațiilor de urgență trebuie adus din exterior un «profesionist» și astfel ați adus un jurist”,
Radu Tănăsan, președinte Sindicatul Liber Aquamold, într-o altă scrisoare trimisă către ABA Prut-Bârlad.
Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad are o importanță covârșitoare în prevenirea inundațiilor și a unor dezastre în domeniul apelor. Administrează peste 7.700 km cursuri de apă, din care mai mult de jumătate pe Prut și Siret. Are grijă de 52 acumulări cu un volum total de 707 milioane mc.
Cât privește SGA Botoșani, unitatea județeană administrează bazinele hidrografice ale râurilor Prut și Siret, lungimea rețelei hidrografice a cursurilor de apă apropiindu-se de 2.000 de km.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Incendiu într-o gospodărie din județ: O femeie a fost transportată la spital cu arsuri
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
MARȚI: Mai mulți botoșăneni din municipiu rămân fără apă din cauza unei avarii
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Valeriu Iftime cere demisia DE URGENȚĂ a liderilor PNL de la centru – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
Mașini trase pe dreapta la Botoșani: Șofer prins băut și permise reținute de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024