Un liceu din România a reuşit să câştige European Quality Award pentru educaţie. Și acel liceu e la Botoșani.
Este unul dintre cele mai prestigioase premii europene şi a fost acordat de Consiliul Uniunii Academice din Oxford.
Colegiul Naţional „AT Laurian”, un liceu de elită din Botoşani cu o tradiţie de peste 150 de ani a primit una dintre cele mai înalte distincţii europene pentru calitatea în educaţie. Premiul a fost obţinut în această lună la European Quality Award susţinut în localitatea elveţiană Lucerne. La conferinţe, dar şi decernarea premiilor, au participat reprezentanţi din peste 200 de ţări.
Singurul liceu din România premiat pentru calitatea managerială European Quality Award este un prestigios premiu acordat celor care pot demonstra excelenţă în managementul calităţii. Acest premiu inaugurat în 1992, are mai multe nivele printre care şi cel educaţional. În acest an European Quality Award a fost decernat în cadrul unui forum la care au participat 200 de ţări, susţinut în localitatea elveţiană Lucerne.
Forumul a avut trei părţi, bussiness, medicină şi management educaţional fiind organizat de Europe Business Assembly şi Academic Union Oxford din Marea Britanie în colaboreare cu Swiss Institute of Quality Standards din Elveţia. Ei bine, la secţiunea management educaţional singurul liceu din România nominalizat şi premiat la acest forum prestigios a fost Colegiul Naţional ”AT Laurian” din Botoşani prin directorii Mihaela Prăjinariu şi Ioan Onofrei. Aceştia au participat în cadrul secţiunii ”Quality in Education: Trends, Strategies, Practices”.
Nominalizarea a fost obţinută după o evaluare a standardelor educaţionale ale liceului botoşănean.
”Suntem onoraţi de faptul că am fost evaluaţi şi nominalizaţi pentru a primi acest premiu, mai ales că este o recunoaştere a calităţii în educaţie”, spune Mihaela Prăjinariu, directorul colegiului botoşănean.
Prin intermediul directorilor, liceul botoşănean a fost premiat mai precis pentru calitatea managementului, a imaginii regionale impecabile în zona educaţiei şi ştiinţei, ca furnizori de servicii educaţionale de înaltă calitate. Liceu european cu cea mai mare promovabiliate la BAC Alegerea Colegiului Naţional ”AT Laurian” pentru acordarea acestui premiu nu este întâmplătoare. Liceul botoşănean este considerat unul de elită la nivel naţional, fiind al doilea an consecutiv ”şcoală europeană” la nivel naţional.
”Colegiul a primit titlul de şcoală europeană după depunerea candidaturii la nivel naţional. În ultimii trei ani am derulat 44 de proiecte şi activităţi cu implicare europeană.”, spune Mihaela Prăjinariu.
Totodată în 2017, Colegiul Naţional ”AT Laurian„ a avut cel mai mare procent de promovabilitate la Bacalaureat din judeţul Botoşani, toţi absolvenţii clasei a XII a reuşind să treacă de examenul maturităţii. Liceu cu tradiţie Colegiul Naţional AT Laurian se confundă cu istoria Botoşaniului dar şi a educaţiei la nivel naţional. A fost întemeiat ca Gimnaziu în 1859 şi mai apoi în 1868 devenind liceu. În 1885, liceul se mută în clădirea actuală, o clădire de patrimoniu veche de aproape 130 de ani în care au învăţat generaţii întregi de elevi. De la sfârşitul secolului al XIX lea, liceul botoşănean devine unul de elită la nivelul întregii Moldove. La acest colegiu au învăţat fii de boieri sau oameni de afaceri ai Botoşaniului post şi interbelic devenind avocaţi sau oameni de ştiinţă apreciaţi. Totodată istoricul Nicolae Iorga a învăţat la AT Laurian în perioada cât acesta era încă gimnaziu. (Sursa: Adevărul)
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024