Colectivul Școlii Gimnaziale Călărași se află în stare de șoc după vestea decesului tânărului care urma să împlinească 16 ani peste câteva zile, Cosmin Aluchienesei. Băiatul, campion la lupte, a decedat fulgerător, în urma unei accidentări la un antrenament. Iată mesajul transmis de foștii colegi și profesori:
La numai 16 ani, Cosmin Ștefan Aluchienesei, ne-a fost luat și trimis la cele veșnice !
Veștile rele se transmit întotdeauna în șoaptă, poate cu credința că nu ne vor lovi, sau, că nu sunt chiar de adevărate, dar ele parcă se lipesc de tine și-atunci te scuturi îngrozit, cu dorința de a scăpa..., iar când ele se confirmă, tristețea se rostogolește fără voie din coada ochiului, gândurile refuză să înainteze și se întorc zbuciumate înapoi, în timpul când totul era și bine... și frumos...
La sfârșitul clasei a VII-a, Cosmin a plecat la oraș ca să devină faimos. Și a devenit... Era atât de plin de vitalitate, era puternic și frumos, era conștient că poate să facă lucruri de care , apoi, lumea să vorbească, de care, părinții, colegii, profesorii, consătenii lui să fie mândri.
Talentul, seriozitatea și munca i-au fost răsplătite. Rezultatele au făcut din el un adevărat campion, dar astea toate nu i-au luat nimic din ceea am cunoscut la el, prietenie, bună-dispoziție, colegialitate și multă , multă modestie. A rămas același Cosmin, îndrăgit de toată suflarea școlară, așa că nimic nu ne-a mirat când, la sfârșitul clasei a VIII-a, chiar dacă a terminat-o la Botoșani, și-a manifestat dorința de a celebra încheierea ciclului gimnazial alături de cei care i-au fost colegi și profesori și prieteni atâtia ani…
L-am primit toți cu brațele deschise, cumva, mândri că faima nu l-a îndepartat de noi, că nu ne-a uitat, că ne iubește necondiționat...
Cosmin nu ne-a părăsit ! Cosmin a fost, este și va fi întotdeauna printre noi pentru că ne iubește și pentru că și noi toți îl iubim !
Cu regrete eterne și durere nemărginită, toți cei ce aparținem Școlii Gimnaziale nr.1 Călărași –cadre didactice, colegi, prieteni - îi păstrăm vie amintirea în suflet și suntem alături de familia îndurerată.
Intervenție la lăsarea nopții, muncitorii de la Apă au remediat avaria
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Mizerie găsită de comisarii de la Garda de Mediu la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
S-a spart gașca: Tineri gălăgioși „împrăștiați” de Poliția Locală
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024