Par niște oameni ai străzii. O simplă parcurgere a declarațiilor lor de avere te-ar face să crezi că între ei și amărâții care au cerul drept acoperiș nu prea există mari diferențe.
Este vorba de o bună parte a aleșilor de la municipiu, mai bine de 20% dintre ei, care potrivit noilor formulare ale bunurilor deținute, ce au trebuit completate până la mijlocul lunii iunie, nu dețin nici casă, nici teren, nici apartament și nici mașină. Iar în această situație se află ambii viceprimari, Marian Murariu și Cosmin Andrei, care par frați gemeni în această privință și aceasta pentru că, pe lângă faptul că nu dețin în acte nici o proprietate imobiliară sau vreun autoturism, sunt totuși asociați la niște firme. Primul dintre ei susține că declarația de avere reflectă cât se poate de fidel starea sa materială.
”Realitatea asta este. Eu locuiesc în casa părinţilor, teren nu am eu, are tata, dar e un teren moştenit de la bunica. De fapt, e moştenit de mama, de la părinţii ei. Maşina e pe firmă, a fost cumpărată prin leasing pe firmă, deci nu e a mea personală, e a firmei. Eu vă spun cinstit ce am. Deci asta e, locuiesc în casa părinţilor, împreună cu părinţii, terenul… are mama o grădină de la părinţii ei şi firma la care am lucrat are un sediu, un apartament la parterul unui bloc şi două automobile. Firma! Dar eu personal nu am”,
Marian Murariu, viceprimar Botoșani.
Aceasta a lucrat ani buni în Germania la o firmă cu capital românesc ce avea contracte de subantrepriză cu una nemţească. A muncit încă din studenţie, pe timpul vacanţei, a fost ajutor de şef de şantier şi apoi şef de şantier la obiective ridicate în orașe precum Munchen, Stuttgart, Karlsruhe. Banii obținuți nu i-a investit însă în proprietăți.
”Eu am lucrat în Germania, dar banii pe care i-am câştigat i-am investit călătorind. Am ajuns în Brazilia, în Argentina, am călătorit foarte mult, am investit în chestiuni personale”,
Marian Murariu, viceprimar Botoșani.
În aceeași situație se află și președintele municipal al Tineretului Social Democrat, Andreea Buiuc, care nu deține vreun bun mobil sau imobil demn de a fi menționat în declarația de avere.
Tipul de politician ”sărac și cinstit” patentat de Ion Iliescu nu este însă propriu doar social-democraților. Este valabil și pentru fostul lider al tineretului liberal, care se află exact în aceeași situație: nu casă, nu mașină, nu apartament, nu teren. Actualul vicepreședinte al PNL Botoșani recunoaște că alegătorilor le vine greu să creadă că poate exista asemenea politicieni.
”N-am casă pe numele meu, stau în chirie, maşină nu am pe numele meu, îmi dă societatea unde lucrez să mă deplasez. Nu toţi se ocupă cu furatul şi au făcut bani din politică. N-am avut părinţi cu bani, să facă nu ştiu ce combinaţii ca să pot să îmi iau apartament, să îmi cumpăr casă. O să fie care o să citească şi n-o să creadă: «unde ai văzut politicieni care să nu fure? Nu se poate». Uite că mai sunt care nu fură! Mie îmi place să dorm bine noaptea, spre deosebire de alţii”,
Gabriel Alecsandru, consilier local.
Tot cam prin aceeași zonă se află și colegul său de partid, Iulian Blaga, însă spre deosebire de ceilalți menționați liberalul are totuși mașină.
”Oamenii străzii” din fruntea orașului: n-au casă, teren, apartament, mașină - Uite că mai sunt care nu fură! - https://t.co/3emIwSZBSY pic.twitter.com/27W07zl2Q0
— Sergiu Bălăşcău (@SergiuBalascau) 21 iunie 2017
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Bilete disponibile la meciul dintre FC Botoșani și Farul Constanța – PREȚURILE
Oana Sava
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024