Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu a găzduit astăzi, 20 septembrie 2023, deschiderea expediției de cercetare, organizată de Direcția Județeană de Cultură Botoșani, în cadrul Proiectului transfrontalier „Eminescu: o cultură, o rută, în zona transfrontalieră Botoșani – Bălți”.
La conferința de deschidere au participat viceprimarul Liviu Toma, Bogdan Dăscălescu – vicepreședintele Consiliului Județean, Dănuț Huțu – directorul Direcției Județene de Cultură, Ala Sainenco – directorul Memorialului Ipotești, Ghenadie Șmulschi – viceprimarul municipiului Bălți, Daniela Rabei-Dubeț – director educativ în cadrul Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” Bălți.
Viceprimarul Liviu Toma i-a felicitat pe cei prezenți la manifestare, arătând că acest proiect deschide calea unor viitoare colaborări între municipiile Botoșani și Bălți. Totodată, edilul i-a invitat pe liceeni din Bălți să viziteze Primăria Botoșani și alte obiective culturale din municipiul reședință de județ.
Expediția de cercetare este organizată în perioada 20 – 23 septembrie, participanții urmând a vizita mai multe obiective, printre care Casa Memorială Ipotești, Bisericuța familiei Eminovici, Mănăstirea Agafton, Conacul Iurașcu și Mănăstirea Vorona, Centrul Istoric al Municipiului Botoșani, Parcul Mihai Eminescu, Lacul cu nuferi. Tot în cadrul expediției de cercetare vor fi prezentate strategiile de turism realizate de către Direcția Județeană de Cultură și municipalitatea din Bălți.
Proiectul „Eminescu: o cultură, o rută, în zona transfrontalieră Botoșani – Bălți” este finanțat prin Programul Operațional Comun România – Republica Moldova 2014 – 2020, Instrumentul European de Vecinătate, valoarea totală fiind de 1.620.625,26 euro. Managerul de proiect este Raluca Bălășcău, șeful Serviciului Management Proiecte din cadrul Primăriei Botoșani.
Liderul de proiect este Primăria Municipiului Botoșani, instituție care are ca parteneri Direcția Județeană de Cultură Botoșani, Primăria Municipiului Bălți, Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” Bălți. Proiectul a fost lansat în aprilie 2022 și va fi implementat timp de doi ani.
Acest proiect urmărește creșterea atractivității turistice a municipiilor Botoșani și Bălți, din zona transfontalieră România – Republica Moldova, cu un nou traseu cultural turistic comun, ce creează o imagine turistică unică și diferențiază regiunile țintă ca promotori ai valorilor eminesciene unice și milenare: artă, personalități, evenimente culturale locale, punând în valoare moștenirea culturală comună româno-moldovenească.
Activitățile organizate la Botoșani:
Tot în cadrul proiectului vor fi reabilitate două foișoare din Parcul „Mihai Eminescu”.
Unii dintre rușii cu domicilii false la Botoșani ar fi fost agenți sub acoperire în Occident
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024
Filmul „Vis.Viață”, în premieră pe 23 și 24 noiembrie la Happy Cinema Botoșani
Oana Sava
Nov 21, 2024
Post scos la concurs pentru a treia oară la Botoșani
Oana Sava
Nov 21, 2024
Suflu nou la Jandarmeria Botoșani: Două tinere au îmbrăcat uniforma
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024