Obiceiuri pentru noaptea de Sfântul Andrei: CE fac fetele ca să îşi vadă ursitul  

Tradiții

În noaptea de 29 spre 30 noiembrie se crede că locuinţele sunt păzite de strigoi, dacă oalele şi cănile sunt întoarse cu gura în jos şi cenuşa caldă e scoasă din sobă. De când se ştie, Stana Călin(80 de ani), din Călăraşi, s-a ferit cu usturoi de strigoii care bântuie în noaptea de Sfântul Andrei.

„De când eram copil, am ţinut cont de tradiţii pentru că ne era frică de sufletele morţilor care umblă ca nălucile în această noapte. Nu numai că ungeam tocurile uşilor şi porţilor cu usturoi, dar mâncam şi noi ca să nu se apropie duhurile rele. Când se lăsa întunericul, poarta se deschidea singură, iar câinii începeau să urle şi trosneau încheieturile casei. Bunica ne zicea că sunt sufletele celor dispăruţi şi care nu au linişte“, îşi aminteşte tuşa Stanca, o bătrână din Călăraşi. 

Previziuni pentru anul agricol 

Pentru a afla cât de rodnic va fi următorul an, se pun boabe de grâu la încolţit, într-o strachină cu apă. Cât de des va răsări grâul, atât de bogată va fi recolta de anul viitor. Obiceiul se păstrează şi acum în localităţile din judeţul Călăraşi: la Dichiseni, Roseţi, Alexandru Odobescu, Gălăţui şi Independenţa.

În această zi nu se dă împrumut ori în dar căci vei păgubi. În unele sate, copiii taie mlădiţe din pomii roditori (meri, peri, cireşi, vişini, pruni etc.) şi le pun în apă, la căldură, pentru a înmuguri până la Sf. Vasile, când fac din ele sorcove, pentru a-şi sorcovi părinţii şi neamurile.

"Usturoi la fereastră şi grâu pus la încolţit sunt două dintre tradiţiile care sunt respectate şi în zilele noastre. Dacă grâul creşte, înseamnă că va fi un an roditor, dacă nu încolţeşte, recolta din anul următor va fi slabă“, spun specialiştii în Etnografie şi Folclor de la Muzeul Dunării de Jos Călăraşi.

Fetele iși visează ursitul

Tot de Sfântul Andrei, în unele zone din Bărăgan, fetele fac turtă din făină de grâu, cu apă şi multă sare, şi se spune că acel flăcău ce îi aduce fetei noaptea apă în vis, să-şi astâmpere setea, o va lua de nevastă.

“Punerea grâului în farfurie, o practică muntenească, este aparenţa dintre viu şi mort. Sămânţa, prin felul în care este faţă de germene, aparent moartă, creează ca şi timpul, şi Universul, şi vegetaţia, aparenţa unei morţi. Dar, de fapt, în această haină a morţii zace viaţa, vitalitatea. Ziua Sfântului Andrei este şi un timp al începuturilor de clăci, al activităţilor făcute în grup. În felul acesta, Sfântul Andrei este un fel de început de iarnă, început de altfel de activităţi care nu mai au în atenţie hotarul, ci gospodăria. El ajunge să fie spaţiul vital al omului foarte ferm delimitat şi apărat prin aceste practici, precum mâncatul de usturoi, care este arma cea mai eficientă împotriva multor rele văzute şi nevăzute. Astăzi, usturoiul este una dintre "armele" împotriva răcelilor. Oamenii de la sate mancau din belşug usturoi şi scăpau de betegeala trupului”, a explicat Doina Işfanoni, cercetător etnolog la Muzeul Satului din Capitală.  (Sursa: Adevărul)