Fiul preşedintelui Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Botoşani avea permisul de conducere suspendat în momentul producerii accidentului din noaptea de miercuri spre joi. Lui Alin Floareş i se ridicase dreptul de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile chiar săptămâna trecută, mai exact pe 13 august, pentru o depăşire neregulamentară.
Ar fi băut
În plus, atât el, cât şi pasagerul, internat în prezent la Clinica de Chirurgie Plastică din Iaşi, prezentau halenă alcoolică. Dată fiind starea lor de după accident, nu a putut fi utilizat etilotestul, în schimb li s-au recolat probe bilogice în vederea stabiliririi alcoolemiei. Dar asta nu este tot. Conducatorul auto şi pasagerul nu purtau centura de siguranţă în momentul producerii evenimentului rutier.
“Primele cercetări efectuate la faţa locului au stabilit că vinovat de producerea accidentului se face F. A., care a circulat cu viteză excesivă şi în perioada de suspendare a dreptului de a conduce”, a declarat
inspectorul principal Daniela Darea, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean.
Cercetat pentru vătămare corporală
Faţă de acesta sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având dreptul de a conduce suspendat şi vătămare corporală din culpă. În noaptea de 17 spre 18 augut Alin Floareş, de 22 ani, în timp ce conducea o Honda Cvic pe Calea Naţională, din cauza vitezei excesive a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, împrejurare în care a intrat în coliziune cu rulota unui autovehicul, staţionată regulamentar pe prima bandă de circulaţie, după care autoturismul a fost proiectat într-un stâlp de susţinere a reţelei de cabluri Romtelecom, pe care l-a rupt. În continuare, autoturismul a acroşat alte două maşini, staţionate pe prima bandă de circulaţie, după care s-a oprit pe banda a doua de circulaţie, răsturnat pe cupolă.