Control cu probleme pentru un șofer din Botoșani.
La data de 18 octombrie 2020, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Alexandru Lăpușneanu, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 48 ani din aceeași localitate.
Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 1,36 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă o soluție procedurală.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024