Un conducător auto din Botoșani a fost implicat într-un accident rutier azi dimineață.
Un accident de circulație în care au fost implicate două autoturisme s-a produs sâmbătă dimineață între Gherla și Dej. Un conducător auto de 59 de ani, din comuna Mintiul Gherlii, județul Cluj, a derapat si a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus regulamentar din sens opus de un barbat de 51 de ani, din Dorohoi, județul Botoșani.
Coliziunea a fost laterală, iar, ulterior acesteia, ambele autoturisme au parasit partea carosabilă pe partea dreaptă a drumului pe sensul de mers, Gherla-Dej, fiind avariată și o conductă de gaz.
Au fost alertate o autospecială și un echipaj SMURD din Detașamentul de Pompieri Dej. Salvatorii au găsit la locul evenimentului un autoturism ieșit în șanțul de colectare a apelor pluviale de pe marginea carosabilului și unul răsturnat.
Ocupanții erau ieșiți din acestea. Doi bărbați au refuzat consultul echipajului SMURD.
O conductă de gaz a fost ruptă ca urmare a accidentului rutier și a fost oprită scurgerea de către pompieri până la sosirea echipei furnizorului de utilități, scrie Stiri de Cluj.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Polițiștii au umblat noaptea după hoții de lemne, un sucevean a fost amendat la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Viorel Iliuță: PSD – campion la promisiuni, dar și la glume proaste
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu: Angajament și speranță pentru viitorul României
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Curse de pe Aeroportul Iași către o destinație așteptată – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024