În cursul zilei de marți, polițiștii din Bucecea au efectuat semnalul regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care trecea prin localitate. Doar că respectivul i-a ignorat, continuându-și deplasarea.
Ca atare, oamenii legii au plecat în urmărirea acestuia cu autospeciala din dotare, având semnalele luminoase și acustice în funcțiune.
Nici asta nu l-a impresionat pe omul de la volan, care a accelerat pe o distanță de doi kilometri, până ce a pătruns pe un drum blocat, neavând posibilitatea să mai înainteze.
A refuzat însă să colaboreze cu forțele de ordine, așa că a fost extras din autoturism și imobilizat, fiind apoi condus la sediul Poliției.
În scurt timp echipajul a aflat și motivul comportamentului șoferului.
În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Astfel încât cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Din ianuarie: O companie renunță la toate zborurile de pe Aeroportul Suceava
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Două familii din Botoșani, la un pas să rămână fără casă de Crăciun
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Becali cere o sumă exorbitantă pe fotbalistul dorit de Iftime
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile