Zona de nord a Moldovei este renumită în întreaga țară din cauza drumurilor proaste. Iar Botoșaniul se află, din păcate, în top atunci când vine vorba de șoferi nemulțumiți.
Și nu este vorba doar despre infrastructura de drumuri județene sau naționale, de multe ori problemele apar și în interiorul localităților.
Șoferii se trezesc cu avarii care îi trag pe dreapta și îi determină să se programeze la service sau pur și simplu că scoată bani din buzunar pentru reparațiile mașinii.
Zilele trecute, un botoșănean a postat pe grupul dedicat șoferilor fotografii cu pagubele ”reușite” pe drumul Copălău – Botoșani.
”Mulțumesc autorităților din Botoșani si pentru drumurile care sunt. Două jante fărâmate și două cauciucuri sparte pe drumul Copălău – Botoșani în gropile de la Buda în curbă”.
Un alt botoșănean a avut ghinionul de a trece pe strada Primăverii din municipiul reședință de județ. Unde, chiar dacă tramvaiele nu mai circulă de ceva vreme, fiind înlocuite de autobuze, pericolul a rămas în urmă și face victime.
”ATENȚIE!!!! În Primăverii la linia de tramvai”.
Zăpada care a căzut în urmă cu câteva zile devine și ea un factor important atunci când vine vorba de gropile semnalizate sau nu. Pe strada Barbu Lăzăreanu din municipiul Botoșani, semnalează un cetățean, de două luni gropile sunt semnalizate, fără ca situația să fie și remediată.
”Pentru domnii de la Primăria Botoșani, ați uitat semnele ce indică un pericol pe str. Barbu Lăzăreanu!! Nu de alta, dar stau de două luni acolo, poate aveți alte șantiere mai noi!! Nu se mai pune problema dacă vor fi acoperite cu zăpadă gropile este un pericol major pentru toți!”.
(Foto: Radar Botoșani Oficial)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Băncile au băgat comisioane la propriile bancomate
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
VINERI: Bugetul județului intră în dezbateri, Valeriu Iftime propune o dezvoltare „moștenită”
Gabriela Erdic
Mar 18, 2025
Un bărbat a făcut focul la ghena de gunoi pentru a se încălzi
Oana Sava
Mar 18, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile