Acțiunea polițiștilor botoșăneni s-a derulat în cadrul Programului de prevenire a furturilor din autoturisme.
Astăzi, 9 decembrie 2022, poliţiştii de proximitate din municipiul Botoșani alături de cei din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfăşurat activităţi preventive în zona centrală a municipiului, accentul punându-se în special pe promovarea unor măsuri de protecţie a bunurilor personale.
Discuţiile poliţiştilor cu cetăţenii au vizat transmiterea unor sfaturi utile pentru evitarea victimizării în cazul furturilor din autoturisme. Polițiștii au transmis recomandări cu privire asigurarea mașinii atunci când este lăsată în locuri publice, chiar și pentru intervale scurte de timp, evitarea lăsării la vedere în mașină a unor obiecte care ar putea constitui o atracție pentru potențialii infractori.
Poliţiştii au distribuit materiale cu recomandări preventive.
Pentru evitarea furturilor din autoturisme în această perioadă, poliţiştii vă recomandă:
• Nu lăsaţi la vedere, în interiorul maşinii, diferite bunuri de valoare (dispozitive antiradar, sisteme GPS, genţi, borsete, aparatura electronică, etc.) chiar dacă lipseşti pentru scurt timp;
• În staţiile de alimentare cu carburanţi, pe timpul achitării contravalorii combustibilului, acţionaţi sistemul de închidere a uşilor;
• Pe perioada deplasării cu autoturismul (în special persoanele de sex feminin) acţionaţi sistemul de închidere al uşilor (astfel veţi evita să fiţi deposedaţi la semafor de geanta ce se află în interiorul maşinii);
• Când părăsiţi autoturismul, geamurile trebuie să fie întotdeauna închise complet;
• Pe toate roţile autoturismului fixaţi dispozitive antifurt;
• Inscripţionaţi numărul de înmatriculare al autoturismului pe obiecte uşor demontabile (casetofoane, baterii, componente exterioare etc.). Acestea vor fi mai dificil de valorificat de către hoţi;
• Atunci când părăsiţi autoturismul şi acţionaţi închiderea centralizată, asiguraţi-vă că portiera s-a închis. Cu ajutorul dispozitivelor electronice, infractorii pot bloca închiderea centralizată, chiar dacă pare că telecomanda a activat-o;
• Pentru eventuale reparaţii, nu vă adresaţi atelierelor neautorizate sau meşterilor ocazionali. Se pot face mulaje după chei sau puteţi rămâne fără componente care funcţionau foarte bine.
Dacă situaţia o impune, nu ezitaţi să apelaţi 112 – apelul unic de urgenţă
Declarația zilei 25 noiembrie 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
ACUM: USR-iștii de la Botoșani, de la extaz la agonie – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Curg voturile din secțiile de la Botoșani pentru Călin Georgescu, numărătoarea pe final
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Și totuși… Ciucă a câștigat un oraș din județ
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024