Peste o sută de șoferi veniți cu precădere din localitățile jumătății nordice a județului s-au strâns sâmbătă la ora 11:00 pe un stadion sătesc.
După ce au străbătut mai multe drumuri s-au oprit în comuna George Enescu. Pe terenul de sport s-a montat o scenă cu instalație de sonorizare, unde la început s-a difuzat de mai multe ore ”Deșteaptă-te, române”. Ulterior, înainte ca unul dintre organizatori, Costel Muraru, să ia cuvântul, a răsunat piesa ”România, trezește-te” a băieților de la ”Morometzii”. Cântată la refren și de o bună parte a protestatarilor, single-ul a incitat spiritele, participanții huiduind, fluierând, suflând în goarne și scandând: ”De la mic la mare, dorim asfaltare” și ”Macaleți nu uita, strada nu-i a ta”. Inițiatorul acțiunii le-a cerut ironic participanților să nu mai facă atâta zgomot.
”Vă rugăm respectuos, un pic mai puțin ca să se înțeleagă mesajul care vreau să-l transmit acum, că s-ar putea ca cei cărora îl adresăm să spună că din cauza sunetului și larmei dvs. n-au înțeles mesajul. Când am să vă cer să răspundeți prin «da» sau «nu», vă rog frumos să cooperați”,
Costel Muraru, organizator protest.
Acesta a propus organizarea în 2018 de alegeri anticipate, după ce în prealabil a întrebat participanții dacă s-au prezentat la cele din 2016, iar oamenii au răspuns pozitiv, exprimându-și totodată nemulțumirea față de prestația demnitarilor desemnați la localele și parlamentarele de anul trecut.
George Enescu - Cordăreni - Vorniceni și Mileanca - Lișmănița - Darabani au fost două drumuri a căror asfaltare s-a cerut insistent.
Printre cei care au luat parte la acțiune s-au regăsit primarul și viceprimarul de Vorniceni, dar și istoricul Gică Manoli, tineri și pensionari și chiar o mulțime de femei care au mașini pe care și le distrug în gropile din drumurile județene.
De altfel, una dintre propuneri a fost ca așa-zisele șosele să treacă în administrarea primăriilor.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Marcel Ciolacu și-a anunțat DEMISIA după pierderea alegerilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Dintr-o „joacă”: Copii prinși pe camerele de supraveghere că au dat foc unui container
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Incendiu într-o gospodărie din județ: O femeie a fost transportată la spital cu arsuri
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
MARȚI: Mai mulți botoșăneni din municipiu rămân fără apă din cauza unei avarii
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024