Tânăra botoșăneancă susține că este victima unui abuz din partea polițiștilor din orașul în care trăiește.
Angela P. este cercetată în două dosare penale pentru aceeași infracțiune, respectiv conducerea unui autovehicul fără permis.
Prima faptă a avut loc în noiembrie anul trecut, când a fost surprinsă conducând cu viteză autoturismul marca BMW pe care-l deține, prin localitatea Ungureni. Polițiștii i-au reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile, în intervalul 24 noiembrie 2022 – 24 februarie 2023.
Tânăra care este din orașul Săveni a fost din nou surprinsă la volan, de această dată fără permis în ziua de 10 ianuarie 2023. Polițiștii i-au deschis un dosar penal pentru că a condus având permisul suspendat.
Iar de aici, situația devine interesantă pentru că, la 17 zile distanță, respectiv pe 27 februarie 2023, Angela P. s-a prezentat la Serviciul Rutier de la Botoșani cu actul de identitate și dovada eliberată la momentul reținerii și și-a ridicat carnetul de conducere.
Iar asta pentru că, teoretic, expirase termenul de 90 de zile.
„Primul dosar, dl care mi l-a făcut în acea seară, nu a trimis raportul la Botoșani. El nu a trimis nicio foaie la Poliție. Eu necunoscând legile și toate astea am mers cu dovada și mi s-a dat permisul. Pe data de 5 martie aveam dreptul să circul”, a dezvăluit Angela P.
Pe data de 5 martie 2023 a fost din nou oprită în trafic de către un echipaj de Poliție, iar când a prezentat permisul i s-a comunicat că nu are drept de conducere, având în vedere că este cercetată într-un dosar penal încheiat în 10 ianuarie.
Și astfel permisul i-a fost reținut pentru a doua oară.
Tânăra șoferiță susține că polițistul care a oprit-o în ianuarie nu ar fi transmis în termen procesul verbal la Serviciul Rutier și astfel i-a fost returnat permisul.
„Eu am drept de circulație, dar ei mi-au spus mie, să nu fie ei trași la răspunder,e că nu au dat drumul la acte și doar eu să fiu trasă la răspundere în partea mea. Și eu am întrebat de ce să fiu eu trasă la răspundere pentru vina lui? De ce să mi se ia permisul a doua oară dacă eu am dreptul să circul? Mi l-au luat și deocamdată nu am voie să circul. Am depus o plângere pe data de 6 martie la Parchet, la dl prim procuror”, a mai spus Angela P.
În cea de-a doua dovadă primită, Angela P. susține că nu este specificată durata suspendării permisului, dar că a depus deja o plângere penală împotriva polițistului care ar fi săvârșit un abuz împotriva sa.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean susțin că vor verifica dacă polițistul rutier și-a respectat atribuțiunile de serviciu și a transmis în termen documentația aferentă dosarului penal din 10 ianuarie 2023.
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024