Adina Gabriela Prisăcariu a fost eliberată sub control judiciar deoarece a fost reținută pentru 24 de ore, după ce s-a urcat la volanul unei mașini deși are permisul de conducere suspendat, reușind să se răstoarne cu vehiculul pe DN 29, în localitatea Salcea. Din accident a rezultat rănirea ei și a doi pasageri din autoturism, scrie Obiectiv de Suceava.
Adina Gabriela Prisăcariu a fost eliberată din Arestul IPJ Suceava, împotriva ei fiind luată măsura controlului judiciar. În data de 26 decembrie 2015, la ora 19.15, Adina Gabriela Prisăcariu, de 21 de ani, din comuna Grănicești, în timp ce conducea mașina pe DN29, la intrarea în localitatea Salcea, într-o curbă deosebit de periculoasă, a pierdut controlul asupra volanului și a pătruns pe contrasens, unde s-a izbit în mai multe rânduri de un parapet de protecție, după care s-a răsturnat. In urma accidentului, a rezultat rănirea șoferiței și a doi pasageri din vehiculul său, o tânără de 19 ani și un altul de 21 de ani, ambii din comuna Dumbrăveni.
Adina Gabriela Prisăcariu a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care la spital i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. In urma verificărilor făcute în bazele de date, polițiștii au descoperit că tânăra are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Astfel, ea a fost reținută pentru 24 de ore sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui autovehicul cu permisul de conducere suspendat”, fiind încarcerată în arestul IPJ Suceava. Adina Gabriela Prisăcariu a rămas fără permis de conducere, după ce, în vara anului trecut, a produs un grav accident de circulație pe raza comunei Dumbrăveni, în urma căruia soțul ei și-a pierdut viața. Acest teribil eveniment rutier, pare să nu o fi impresionat deloc pe tânără, care și-a făcut un obicei din a conduce fără permis de conducere.
CITEȘTE: Povestea incredibilă a tinerei care și-a omorât soțul într-un Mercedes E Klasse
Curg voturile din secțiile de la Botoșani pentru Călin Georgescu, numărătoarea pe final
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Și totuși… Ciucă a câștigat un oraș din județ
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Rezultate bombă la Botoșani, candidatul “fantomă” începe să câștige secții
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
SURPRIZA primului tur: Călin Georgescu votat masiv la Botoșani, este pe locul 2 după Ciolacu
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Cosmin Andrei: Este o victorie de etapă / Peste două săptămâni să fim la fel de fericiți - VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024