Şcolile de profil din Botoşani au început să aibă din ce în ce mai mulţi clienţi femei care vor permis de conducere pentru un mastodont.
Femeile au ajuns să fie din ce în ce mai multe într-o domeniu dominat de zeci de ani de bărbaţi. Şcolile de şoferi din Botoşani au început să aibă tot mai mulţi clienţi femei care vor permis de conducere pentru TIR. Marian Apetrei, directorul adjunct al unei şcolii de şoferi, a declarat că în 2016 au fost 15 femei care au învăţat să conducă un TIR.
„La început au foarte puţine femei care veneau pentru a obţine permisul pentru TIR. Ele doreau să fie alături de soţii lor care nu se mai înţelegeau cu cei cu care făceau echipă. Acum sunt şi femei care dau examen pentru TIR pentru că a devenit o meserie din ce în ce mai căutată”, a declarat Apetrei.
El a precizat că firmele de transport marfă se confruntă cu o adevărată criză de personal şi că pe viitorul numărul botoşănencelor şi a româncelor care vor conduce TIR-uri atât în ţară, cât mai ales în străinătate va creşte.
„Dacă vă uitaţi la anunţurile cu locuri de muncă sunt foarte multe firme din Botoşani şi din ţară care caută şoferi de TIR cu oferte salariale tentante, cu asigurări. Este un domeniu în care este nevoie atât de bărbaţi, cât şi de femei şi prin creşterea numărului femeilor care au curajul să facă această meserie categoric vom avea pe viitor din ce în ce mai multe femei care vor alege această meserie”, a completat Apetrei.
Se descurcă la fel de bine ca bărbaţii
Bărbaţii care sunt şoferi pe TIR spun că femeile care ajung să conducă astfel de mijloace de transport sunt cu totul altfel faţă de acel şablon din mentalul colectiv vizavi de femeia la volanul unui autoturism.
Şoferiţele de TIR sunt altfel faţă de cele care conduc autoturisme.
„Se descurcă la fel ca bărbaţii şi majoritatea sunt în echipaj cu soţii lor, sunt îndrumate, ajutate, dar se descurcă şi singure pentru că fac aceeaşi muncă la fel ca noi, bărbaţii. Sunt şi femei singure pe TIR, dar acestea sunt tinere şi necăsătorite”, a declarat Liviu Fifea, unul dintre şoferii profesionişti din Botoşani care face transport pe rute externe.
Acesta spune că se întâlneşte cu şoferiţele de TIR în trafic şi că nu are nicio urmă de emoţie cu privire la profesionalismul acestora la volan.
Una dintre cele mai tinere şoferiţe de TIR din România este botoşăneanca Elena Bîrsan. Ea are doar 27 de ani şi lucrează ca şofer profesionist din 2014. Conduce o cisternă MAN de câteva zeci de tone fără nicio problemă. Botoşăneanca este angajată a unei firme din Italia şi face transport în toată Europa (Sursa: Evenimentul)
Logodnicul unui botoșănence celebre, dat afară din secția de votare
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Apă oprită pe mai multe străzi din municipiu din cauza unei avarii
Oana Sava
Nov 25, 2024
FC Botoșani egalată pe final în derby-ul Moldovei – VIDEO
Oana Sava
Nov 25, 2024
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024