Un accident de circulație soldat cu mai multe mașini avariate, s-a produs luni dimineață, pe strada Împărat Traian, din municipiul Botoșani.
Un tânăr care se afla într-un autoturism marca BMW, a pierdut controlul volanului și a acroșat trei mașini care erau parcate pe partea dreaptă a drumului. După impact, șoferul și un alt pasager din autoturism au fugit de la fața locului, fără să anunțe organele de poliție, în zonă rămânând doar o fată are susținea însă că îl cunoaște pe șofer doar de câteva ore. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani (IPJ), B.D.B. de 29 de ani, din municipiul Botoșani, care a declarat că se afla la volanul autoturismul marca BMW, în momentul producerii accidentului, s-a prezentat ieri, 1decembrie 2015, la sediul Politiei. Astfel, față de acesta se efectuează cercetari sub aspectul comiterii infracținilor de „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție”.
CITEȘTE: Tânără rănită și trei mașini lovite pe Împărat Traian de un tânăr cu BMW
Șoferul rănit în carambolul de la Baisa a ajuns în mâinile medicilor – STAREA lui
Redacția Botoșăneanul
Mar 10, 2025
Control timp de o lună la Spitalul Județean și în alte două unități medicale
Oana Sava
Mar 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile