Tânărul care a fost văzut și filmat în trafic la volanul unui autoturism marca BMW, înmatriculat în Galați a fost în cele din urmă sancționat.
Are 21 de ani și este domiciliat în municipiul Botoșani. Potrivit polițiștilor, el ar fi recunoscut în cele din urmă că este protagonistul drifturilor făcute în sensul giratoriu de la Casa Sindicatelor, în luna august.
El a fost sancționat cu amendă în valoare de 800 de lei conform unor prevederi dintr-o Hotărâre a Consiliului Local Botoșani. Și anume: „constituie contravenție și se sancționează cu amendă contravențională folosirea autovehiculelor cu turarea motoarelor acestora și efectuarea de manevre, derapaje, întoarceri bruște pe loc, accelerări sau frâne bruște, executate pe domeniul public intravilan al municipiului Botoșani, efectuate în scop de divertisment fără aviz din partea Comisiei de Ordine Publică, respectiv Poliția Municipiului Botoșani”.
Tânărul botoșănean le-ar fi transmis în primă fază polițiștilor că locuiește în Iași și deține într-adevăr un autoturism identic însă cu un alt număr de înmatriculare.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024