Cea mai mare tragedie rutieră din istoria României a avut eroul său negativ. Pentru că în comunism sistemul nu putea fi decât perfect, cei care greșeau erau doar oamenii. Chiar dacă, atunci când vorbim despre șoferi de exemplu, erau nevoiți să circule cu autobuze vechi, pline de improvizații și cu anvelope noi, dar cu defecte de fabricație.
Astfel că, în mare viteză, întreaga răspundere pentru accidentul care a avut loc pe data de 29 iunie 1980 la Huțani, a fost aruncată asupra șoferului. Mai ales că nefericitul murise în mlaștina de sub pod și nu se putea apăra. Și doar în România se poartă inclusiv și în zilele noastre moda cu ”mortu-i vinovat”.
Ioan Aparaschivei avea 37 de ani și moartea sa la volanul autobuzului tip Roman Diesel A8 cu motor Saviem a fost cercetată ca ”accident de muncă mortal”.
Pe 29 iulie 1980, deci la exact o lună după tragedie, Inspectoratul de Stat Teritorial pentru Protecția Muncii (ISTPM) Botoșani, condus de Mihai Baltă, devenit prefect și deputat după revoluție, a înaintat dosarul către Procuratura Județului Botoșani (denumirea de atunci a Parchetului), Ministerul Muncii și Întreprinderea de Transporturi Auto (ITA) Botoșani și ITA Suceava.
Născut pe 2 februarie 1943 la Fântâna Mare, în județul Suceava, Ioan Aparaschivei locuia în orașul Fălticeni. Era căsătorit și avea trei copii.
La data tragediei avea deja 17 ani în câmpul muncii, din care însă doar patru ca șofer de autobuz.
Conform diagramei, a plecat cu 32 de călători din Fălticeni, iar la 13:30 a trecut prin Autogara Suceava. Aici mijlocul de transport era deja arhiplin, unii botoșăneni povestind și în ziua de astăzi că au renunțat să mai urce în autobuz din cauza aglomerației dusă la extrem. Printre ei se regăsește și subofițerul de poliție în rezervă, Valeriu Apetrei.
Pe la 14:30, în momentul exploziei anvelopei din dreapta față, în autobuz se aflau deja 83 de oameni potrivit cercetărilor efectuate la acea dată.
Mijlocul de transport s-a prăbușit cu roțile în sus, înălțimea fiind aproximată la 6 metri, adâncimea mlaștinii la 4 metri, iar pe latura cea mai mare lungimea luciului de apă a fost calculată la 15 metri.
”În urma acestui eveniment, autobuzul a fost avariat, iar șoferul Ioan Aparaschivei și un număr de 46 de călători au fost accidentați mortal”, se menționa în amintitul dosar.
Fiind considerat un accident de muncă, trupul conducătorului auto a fost supus unor investigații la Medicina Legală, iar cauzele decesului au fost consemnate ”anoxie anoxică prin submersie” și ”emfizem pulmonar cadaveric”. Într-un limbaj mai comun, oxigenul a scăzut sub valorile normale din cauza cufundării totale în apă, înec într-un cuvânt.
Anchetatorii au concluzionat atunci că autobuzul se deplasa cu viteză sporită și cu încălcarea normei interne și a fișei de omologare întocmită de Întreprinderea Automecanica București.
Iar aici apare un semn de întrebare: ce viteză sporită putea avea un mijloc de transport de doar 130 Cai Putere cu numai 33 de locuri, dar în care se aflau 83 de oameni?
Interogat în acele zile, Alexandru Pălănceanu, directorul ITA Suceava, a fost întrebat de ce nu a anunțat decesul șoferului. Răspunsul acestuia a fost că, deși a stat la fața locului de la ora 20:00 din ziua producerii accidentului până a doua zi la ora 4:00, nu a avut certitudinea decesului șoferului pentru că toți morții și răniții erau transportați la Spitalul Județean Botoșani, iar el ajunsese la Huțani după ce mulți dintre cei morți și răniți fuseseră deja extrași din apă.
Totodată, a estimat viteza de deplasare la 50 km/h, care s-ar fi încadrat în normele de circulație, mai ales că accidentul a avut loc în afara localității.
Șoferul deținea aviz psihologic, însă cu toate că avea doar patru ani de când lucra ca șofer de autobuz, colecționase deja sancțiuni pentru transport călători fără forme legale, pentru avarii și întârzieri în stații.
De asemenea, din declarațiile reprezentanților ITA Suceava, reieșea că fusese depistat transportând călători fără bilete și cu lipsă în gestiune.
Ca atare, în anii 1978, 1979 și inclusiv în 1980, primise în total patru sancțiuni de reducere cu 5-10% a salariului.
Ancheta de atunci a inspectorilor de muncă s-a soldat cu două amenzi, ambele de câte 1.000 de lei, aproximativ o treime dintr-un salariu din acele vremuri. Sancțiunile bănești au fost aplicate directorului general și directorului adjunct de la ITA Suceava, Alexandru Pălănceanu, respectiv Ilie Popovici, pentru neluarea măsurilor de protecția a muncii. Cum dosarul penal a fost închis în același an fără trimiterea în judecată a vreunei persoane, este foarte posibil ca aceste două amenzi să fie singurele sancțiuni aplicate după accidentul de la Huțani. Sudicient se pare, pentru 48 de morți...
Ioan Aparaschivei și-a petrecut ultimele clipe din viață alături de soția sa, care se afla pe scaunul din dreapta. Doar că Valeria Aparaschivei a supraviețuit, iar în 2018 a povestit în monitorulsv.ro clipele de groază prin care a trecut. A relatat că autobuzul a rupt balustrada și după ce a căzut în mlaștină geamurile laterale s-au spart și apa a țâșnit în interior, împingând pasagerii afară. Aceasta ar putea fi și o explicație pentru faptul că, atunci când a fost scos la suprafață, autobuzul era gol, nu mai avea nici măcar un singur om înăuntru.
”Mulţi dintre cei care au ieşit însă la suprafaţa apei s-au înecat, pentru că nu ştiau să înoate. Eu am fost conştientă că am venit cu umărul în rama geamului, am reuşit să ies printr-un geam lateral şi am ştiut să înot, asta m-a salvat, altfel acolo rămâneam şi eu. Autobuzul a căzut întâi pe o parte, iar apoi s-a lăsat la fund, după ce s-a întors cu roţile în sus. Oamenii se ţineau unii de alţii, în încercarea de a se salva. Am stat o bucată de timp în speranţa că soţul meu va reuşi să iasă din apă, mi se părea că-l văd mai la deal, dar apoi mi-am dat drumul în apă şi am ieşit ceva mai la vale. Fiecare ar fi vrut să se salveze şi în spaima şi panica aceea se ţineau unii pe alţii de haine, de picioare şi nu se lăsau să iasă. Cei mai mulţi au murit din cauză cu nu ştiau să înoate şi după ce autobuzul s-a dus în scurt timp la fund, au rămas să plutească pe apă, unde şi-au găsit sfârşitul.”
Soțul său a murit cu mâinile încleștate pe volan astfel că s-a acreditat ideea că ar fi suferit un infarct. Necropsia, așa cum am arătat, a indicat însă doar înecul drept cauză a morții.
Plină de sânge după ce a trecut prin geamul spart, femeia a fost transportată la Spitalul Județean Botoșani. A refuzat însă internarea și în noaptea de după accident a plecat spre Fălticeni, la cei trei copii.
A contrazis informațiile neoficiale că s-ar fi certat cu soțul chiar înaintea producerii tragediei. De fapt, Ioan Aparaschivei ar fi avut o discuție în contradictoriu cu o angajată a Autobazei Suceava care refuza să plătească bilet.
Femeia a confirmat ceea ce și Botoșăneanul a relatat într-un episod anterior al anchetei și anume că anvelopa avea defecte de fabricație astfel încât a cedat din cauza supraîncărcării și a asfaltului fierbinte.
Doar că... ”la acea vreme, în urma anchetelor făcute de poliţie şi procuratură, s-a stabilit în final că cel de la volan, care își pierduse viața în accident, a fost vinovat de producerea lui. El a fost considerat vinovat pentru că luase oameni prea mulți în autobuz, unii dintre ei stând și pe motorul din mijlocul mașinii. La acea vreme însă, cel mai important era să-ți îndeplinești planul și să aduci încasări cât mai mari pentru autobază. A fost un mod de mușamalizare a cazului”.
Fălticeni – Suceava – Botoșani – Liteni – Fălticeni este traseul pe care ar fi trebuit să circule Ioan Aparaschivei în acea fatidică zi. Drumul său și a altor 47 de oameni s-a oprit însă brusc la Huțani, într-un chin imposibil de redat în cuvinte.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
