Bogdan Bulgariu, botoșăneanul în vârstă de 34 de ani care a produs un grav accident de circulație sâmbătă seară, 3 octombrie 2015, în afara localității Huțani, ar putea fi transferat la Iași dacă starea sa de sănătate nu se ameliorează.
Sâmbătă seară, tânărul care era la volanul autoturismului marca BMW, a fost preluat de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Mavromati, cu mai multe traumatisme suferite după impact. În urma investigațiilor efectuate de medicii de gardă, s-a constatat că Bogdan Bulgariu a suferit ”o fractură perete anterior și intern maxilar, traumatism cranio facial cu multiple plăgi, o luxație deschisă la nivelul articulației tibiotarsiene și ositarsiene stângi, o contuzie cervicală, contuzie toraco-abdominală, echilibrat hemodinamic”, potrivit șefului UPU Botoșani, Petre Rădăuceanu. Având în vedere complexitatea leziunilor suferite, botoșăneanul a fost internat pe secția de Terapia Intensivă.
În funcție de evoluția stării de sănătate a șoferului, cadrele medicale vor decide când va fi supus unei intervenții chirurgicale pentru luxația deschisă și de asemenea se va decide dacă va fi rămâne internat la Spitalul Județean Mavromati sau va fi dirijat către o unitate spitalicească din Iași.
Sâmbătă seară, 3 octombrie 2015, în timp ce conducea un autoturism pe DN 29, în afara localităţii Vlădeni, Bogdan Bulgariu s-a angajat în efectuarea unei depăşiri, a intrat în coliziune laterală cu un autoturism care se deplasa regulamentar din sens opus, fiind condus de un tânăr de 20 ani, din comuna Vlădeni. Totodată, autoturismul condus de botoșănean a acroşat o a treia mașină, care rula în acelaşi sens, condusă de un bărbat de 53 de ani.
(Ș.V.)
Revelion spectaculos în Piața Revoluției: Primăria Botoșani anunță un PROGRAM de neuitat
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Programul casieriilor Nova ApaServ în perioada Sărbătorilor de iarnă
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile