Oamenii dintr-o comunitate săracă a județului Botoșani se plâng de faptul că ar fi facturați pentru servicii nefuncționale. Mai exact, este vorba despre sătenii din comuna Hudești, cu precădere satul Baranca unde majoritatea beneficiază de servicii de telefonie fixă și pe alocuri cu internet, furnizate de Telekom.
Ar schimba furnizorul însă din nefericire pentru ei, în celelalte rețele nu există semnal. În situația menționată a fost și primarul comunei, Viorel Atomei care spune că nu a avut telefonul funcțional trei luni de zile.
”Chiar și eu am avut probleme, eu tot de acolo am și după trei luni de zile mi l-au reparat iar acum funcționează. Nu știu dacă și la ceilalți, erau alții la care din iunie nu funcționa. Facturile au emis, o lună cu plată iar după aia nu au mai plătit abonamentul, dar nu ne încălzea cu nimic. Degeaba am fi reziliat, noi suntem interesați că alte rețele nu au semnal la noi aici și de aceea suntem interesați de telefonie fixă”, ne-a declarat primarul de Hudești, Viorel Atomei.
A tot sunat alesul la reprezentanții companiei și mereu a primit același răspuns: ”Cablul ar fi vechi, rupt și se defectează des. Asta este explicația lor, acum eu nu mă pricep să spun dacă acea fibră optică se poate repara sau nu”. În cazul în care situația nu se va remedia și în cazul celorlalți săteni, primarul este decis să prezinte problema în Colegiul Prefectural din luna aceasta.
Cei mai afectați par să fie oamenii din Baranca. La unii dintre ei telefonul ar fi mort încă de prin februarie, însă poștașul continuă să aducă facturi.
”Mama mea din 14 februarie a făcut reclamație la ei, nu a venit nimeni să rezolve nimic. Tot satul este la pământ, suntem scoși din lista comunicațiilor. Asta e problema că vin facturi, au redus două, trei facturi numai la oamenii care au cerut prin telefon, dar restul oamenilor plătesc facturi, câte 45 de lei, că acesta e abonamentul”, povestește Valentin Barbazan, un cetățean din comună.
În cazul în care abonații doresc pe lângă telefonie și internet, abonamentul se ridică la 70 de lei.
„Suntem o comunitate de oameni săraci aici, necăjiți și vai de capul lor. Au pus un telefon să vorbească cu fiică-sa și fiind aici în văgăuni, nu este acoperire”, mai spune hudeșteanul.
Același Valentin Barbazan a contactat un reprezentant al companiei de telefonie care i-a promis că problema ar urma să se rezolve: ”Este o situație mai specială și o să rog urgentarea acestei probleme cât mai repede posibil”, i s-a transmis în cadrul unui apel, discuția fiind postată și pe canalul youtube.com.
Am încercat să contactăm o persoană de la Telekom pentru a obține un punct de vedere vis a vis de problema din Hudești însă la majoritatea numerelor afișate pe pagina web răspunde un robot iar apelul este întrerupt după ce aceeași voce anunță că ”momentan toți operatorii sunt ocupați”. La un alt număr, al punctului de lucru de la Botoșani, deși programul este cuprins între 9:00 – 18:00, la celălalt capăt nu răspunde nimeni.
Activitatea RAR, în continuare blocată: CÂND pot fi eliberate documentele
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Elias Charalambous după eșecul de la Botoșani: Nu am ce să le reproșez jucătorilor mei
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
ACUM: Viorel Iliuță prezintă planul Forței Dreptei pentru județ, la ”Botoșăneanul TV” – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024