Rețelele de socializare au fost practic câmpul de bătaie al săgeților tăioase îndreptate către tot ceea ce înseamnă operator de apă: au fost postate diverse mesaje acuzatoare și încărcate filmulețe cu cozi impresionante la fântâni. Și cam la asta s-a raportat (ne)mulțumirea botoșănenilor vis a vis de bâlbâiala șefilor de la furnizorul de apă, cu privire la sistarea acestui serviciu.
Deși disconfortul creat a fost evident unul ridicat având în vedere că apa s-a oprit pe timpul unor zile caniculare, în afara discuțiilor din cadru neoficial, nici un cetățean, unitate de alimentație publică sau alt gen, nu a făcut vreo reclamație oficială pentru că ar fi suferit în vreun fel sau altul de pe urma acestei decizii.
La Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) cel puțin, nu s-a înregistrat nici o plângere în acest sens.
”Noi nu am primit nici o reclamație, nici pe email, nici telefonic și nici la birou nu a apărut nimic scris”
Nicolae Rață, comisar CJPC Botoșani
Și nici nu se știe la acest moment dacă va fi efectuată vreo verificare privitoare la lipsa apei de la acest sfârșit de săptămână, cel puțin pe partea de comunicare, având în vedere faptul că, reprezentanții Nova Apaserv au anunțat că alimentarea va fi reluată duminică dimineață de la ora 6:00, însă în ziua menționată, abia la amiază apa era întreruptă.
Între timp, cei mai mulți dintre botoșăneni renunțaseră la rezervele de apă.
”Raportat la drepturile consumatorilor, operatorul trebuie să furnizeze apă la parametrii prescriși în declarație, așa spune în lege, asta se poate verifica, parametrii care sunt ei obligați să îi respecte. O să vedem cu putem noi interveni legal în chestiunea asta”
Nicolae Rață, comisar CJPC Botoșani
(G.E.)
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024