Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Nelu Tătaru, a fost prezent miercuri la Suceava și Botoșani, pentru a evalua situația în care se află unitățile medicale.
La Suceava, s-a solicitat suspendarea managerului de la Spitalul de Urgențe din Suceava. Astfel, la conducerea Spitalului sucevean este propus medicului Florin Filip, șeful secției de chirurgie infantilă de la cea mai mare unitate medicală a județului.
”Situația de la Suceava nu e așa de bună. S-au reluat toate anchetele epidemiologice, un șir de nereguli. Suntem în plin proces de reevaluare și la micșorarea acestui focar de la Suceava. Am văzut înregistrarea, înțelegem pierderea omului, ne vom ocupa de tot, însă nu putem permite unui om pozitiv să iasă, mai ales că Suceava cred că e cel mai mare focar din România. În acest moment am închis total spitalul, am izolat tot ce însemna personal medical, am izolat tot ce înseamnă contacți, vom redeschide doar unitatea de primiri-urgență în care se poate prelua și diagnostica toate cazurile non-covid”, a spus Nelu Tătaru la Antena 3.
Secretarul de stat a făcut referiri și la Botoșani.
”Azi am fost și la Botoșani, e situația stabilă, doar două cazuri de covid mai vechi. Cel mai recent, e cel de ieri, dirijat spre Iași. Personalul e pregătit”, a menționat Nelu Tătaru miercuri dimineață.
Menționăm că, între timp, un al treilea caz de infectare cu coronavirus a fost depistat în județul Botoșani.
De asemenea, în cursul serii de miercuri, directorul executiv interimar al Direcției de Sănătate Publică Suceava, Silvia Boliacu, a demisionat.
Tot într-o intervenție la Antena 3, secretarul de stat în Ministerul Sănătății, prof.univ.dr. Horațiu Moldovan a afirmat că „ne confruntăm cu demisii la Direcțiile de Sănătate Publică din țară, la Suceava la fel, demisie și abandon”.
Moldovan a mai spus că la conducerea DSP Suceava va fi redistribuit personal de la Iași și Botoșani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024