Guvernul s-a reunit și a adoptat, astăzi, proiectul de privind măsurile lege pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de coronavirus ce vor fi în vigoare după data de 15 mai, când expiră starea de urgență și România intră în stare de alertă.
Proiectul a fost transmis Parlamentului pentru dezbatere și adoptare în regim de urgență.
"Guvernul condus de premierul Ludovic Orban a adoptat un proiect de lege pentru protejarea vieții cetățenilor și a sănătății persoanelor fizice în perioada următoare pentru reglementarea situației de alertă care va fi instituită după încetarea stării de urgență. În absența unor reglementări clare în acest context, atât viața românilor, cât și sănătatea lor fizică ar putea fi puse în pericol", a afirmat Ionel Dancă, șeful Cancelariei primului-ministru.
Potrivit lui Dancă, citat de Realitatea.net, o mare parte dintre prevederile acestui proiect de lege sunt "chestiunile reglementatate pe periaoda stării de urgență și care vor fi continuate și în starea de alertă", acestea necesitând o reglementare la nivel de lege care să fie adoptată în Parlament.
În ceea ce privește domeniul Economic, proiectul de lege prevede următoarele:
-va fi permisă activitatea de comercializare a produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu presupun rămânerea clienților în spațiile destinate acestui scop, cum sunt cele de timp Drive în, Room service sau livrare la clienți;
-pe perioada stării de alertă se pot suspenda activitățile de comercializare cu amănuntul a produselor și serviciilor în centrele comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici, cu câteva excepții în cazul cărora sunt permise astfel de activități, respectiv vânzarea produselor electronice și electrocasnice dacă operatorii economici asigură livrarea acestora la domiciuliu;
-este permisă activitatea desfășurată de operatorii economici în centrele comerciale care au accesul asigurat direct din exteriorul incintei și este întreruptă comunicarea cu restul complexului, cu exceptia activitaăților operatorilor care își desfășoară activitatea în domenii precum îngrijire personală, curățătorie, cabinete stomatologice, optică medicală și altele.
În domeniul Sănătății, proiectul de lege cuprinde reglementările:
-pe durata stării de alertă, posturile vacante sau tempor vacanțe din cadrul Ministerul Sănătății și al instituțiilor aflate în subordinea sa pot fi ocupate de către personal contractual fără organizarea unui concurs dacă durată de angajare nu o depășește pe cea a stării de alertă;
-se instituie obligativitatea purtării măștii în spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloace de transport în comun și la locul de muncă;
-autoritățile pot plafona prețurile la medicamente, vaccinuri, dezinfectanți, insecticide, dispozitive medicale și alte materiale medicale.
În ceea ce privește domeniul Muncii și Protecției Sociale au fost reglementate următoarele aspecte:
-valabilitatea contractelor de muncă colective se prelungește pe perioada stării de alertă, precum și 90 zile după încetarea acesteia;
-în instituțiile publice locale și centrale, dar și în cazul companiilor de stat, cu un număr mai mare de 50 de salariați, se instituie obligația de a organiza programe instituționalizate de muncă astfel încât între salariați să se asigure existența unui interval de o oră la începerea și la terminarea programului de muncă într-o perioadă de trei ore. Practic, spune Dâncu, "se instituie obligația autorităților de a organiza programe individualizate de muncă pentru angajații din cadrul acestor instituții".
-autoritățile competente pot dispune măsuri de protecție și prevenție pentru angajații aflați în situații vulnerabile.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Burse școlare 2025: Mai mulți bani pentru elevii olimpici de anul viitor
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Bărbat căzut în curtea casei sale, salvat de doi polițiști botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
O biserică din Botoșani, cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică“, va fi în sărbătoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Doliu la Stațiunea Popăuți și Asociația Moldoovis: Clipe de adâncă tristețe
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Vești bune înainte de Crăciun: CINE sunt cei care ar putea lua două pensii în luna decembrie
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024