Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) a lansat licitația pentru achiziția de tramvaie moderne pentru municipiul reședință de județ.
Materialul rulant va fi achiziționat prin proiectul amplu de peste 30 de milioane de euro prin care se modernizează infrastructura de transport în comun din orașul Botoșani.
Licitația este pentru „Achiziționarea a 9 tramvaie unidirecționale cu lungimea de circa 18 metri destinate transportului public urban de călători”, vagoane ce sunt destinate orașului Botoșani. Valoarea contractului este de până la 72 milioane de lei, fonduri alocate prin Programul Operational Regional – POR.
Achizitia se realizeaza în conformitate cu protocolul de asociere dintre Municipiul Botosani şi Ministerul Dezvolării Regionale şi Administraţiei Publice şi HCL 247/27 iulie 2018 a Consiliului Local Botosani. Tramvaiele vor fi livrate în termen de 24 de luni de la semnarea contractului.
Ofertele pot fi depuse până la data de 3 iunie 2019, urmând ca atribuirea să aibă loc până la data de 3 decembrie 2019. Tramvaiele vor fi alocate liniilor 101 și 102 din Botoșani.
Tramvaiele vor fi destinate transportului urban de călători, drept urmare în elaborarea ofertei se va ține cont de infrastructura existentă (liniile de tramvai cu ecartament normal de 1435 mm), condițiile de circulație, linia de rulare pentru tramvaie, respectiv linia de contact pentru alimentarea electrică.
Tramvaiele trebuie să fie noi, să corespundă legislației naționale în vigoare și normelor europene cu privire la zgomot, să fie confortabile, cu podea 100% coborâtă pe toată suprafața disponibilă pentru pasageri, acționate în curent alternativ, cu echipamente electronice de putere și comandă cu microprocesor, cu recuperare de energie la frânare, cu viteza maximă de circulație de 70 km/oră, reglabilă, limitată electronic la 50 km/oră.
Alimentarea tramvaielor se realiza de la firul aerian existent (conductor de cupru cu secțiunea de 100 mm2), prin intermediul unui pantograf.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Botoșăneni buni de muncă prinși la cerșit pe străzile orașului
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Fata din Botoșani s-a calificat în finală la „Norvegienii au talent”
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Centrul Vechi: Femeile au mâncat semințe, adolescenții s-au cățărat pe monument
Oana Sava
Nov 04, 2024