Bogdan Andone (49 de ani) și-a reziliat contractul cu FC Botoșani, joi, 25 iulie, iar în aceeași zi echipa și-a anunțat noul antrenor.
Liviu Ciobotariu (53 de ani) este noul antrenor al formației patronate de Valeriu Iftime.
Ciobotariu a mai antrenat-o pe FC Botoșani în perioada noiembrie 2018 - iunie 2019, când a obținut o medie de 1,84 de puncte pe meci în cele 25 de partide.
Este important de precizat că noul antrenor al moldovenilor era liber de contract încă din noiembrie 2023, atunci când a fost demis de la Sepsi Sfântu Gheorghe, echipă la care a fost înlocuit cu Bernd Storck, potrivit digisport.ro.
”Suntem încântați să anunțăm numirea lui Liviu Ciobotariu în funcția de antrenor principal al FC Botoșani. În vârstă de 53 de ani, noul tehnician are o carieră impresionantă și o experiență vastă, atât ca jucător, cât și ca antrenor.
Ca jucător, Liviu Ciobotariu a evoluat pentru naționala României în 32 de partide, marcând și trei goluri și a făcut parte din lotul care a participat la Campionatul Mondial din 1998 din Franța. La nivel de cluburi, Liviu Ciobotariu a jucat în țară pentru FC Național, Pandurii Tg. Jiu și Dinamo, iar în străinătate pentru Standard Liege, RAEC Mons și Royal Antwerp.
Ca antrenor, Liviu Ciobotariu le-a pregătit în țară pe FC Național, CS Otopeni, Pandurii Tg. Jiu, CF Brăila, Dinamo II, Dinamo, CSM Iași, FC Vaslui, FC Botoșani, FC Hermannstadt, FC Voluntari și Sepsi OSK Sf. Gheorghe, formație cu care și-a trecut în palmares Supercupa României în ediția 2023-2024. În străinătate, Liviu Ciobotariu le-a pregătit pe Al-Faisaly, Al-Tai și naționala Libanului.
Liviu Ciobotariu se întoarce la FC Botoșani, formație pe care a mai pregătit-o în sezonul 2018-2019. Atunci, în cele 25 de meciuri cu Ciobi pe bancă, 'roș-alb-albaștrii' au obținut 14 victorii, au terminat nedecis în patru confruntări și au cedat în șapte jocuri.
Mult succes Liviu Ciobotariu în acest nou mandat pe banca FC Botoșani!”, este mesajul transmis de FC Botoșani.
(Foto: Instagram)
CUM va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă: PROGNOZA meteo
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Primă uriașă, Iftime plătește cu 150.000 euro izbânda cu FCSB
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Durere la Liceul Pedagogic după moartea profesorului de 31 de ani: Ne va fi dor
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024