Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași au transmis un comunicat de presă după perchezițiile de la avocata Gianina Poroșnicu, care se ocupă de cazul Alexandrei Ivanov.
Redăm mai jos comunicatul transmis de procurori, cu precizarea că intertitlurile ne aparțin.
La data de 29 iulie 2024 procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași a dispus punerea în executare a unor mandate de percheziție la domiciliul/sediul unui avocat din cadrul Baroului lași, în cadrul unui dosar în care se cercetează infracțiuni de evaziune fiscală.
S-a stabilit că numeroase persoane fizice au fost abordate de către persoana vizată, în calitate avocat, fiind încheiate contracte de asistență juridică ce aveau ca obiect: consultație juridică, asistență juridică și reprezentare în toate fazele procesuale, inclusiv în faza de executare a hotărârilor judecătorești, precum și în faza inițierii și încheierii procedurii amiabile cu firma de asigurare.
Contractele aveau stabilit un onorariu fix în cuantum de aproximativ 1.000 – 2.000 lei, precum și un onorariu de succes, ce reprezenta un procent din suma totală a despăgubirilor primite de părțile civile, procent care varia între 18% si 35%. Onorariul era încasat de către doamna avocat, fără a fi declarat către organele fiscale, după ce părțile civile își primeau sumele de bani cuvenite cu titlu de despăgubire de la asigurator.
Tot din probatoriul administrat până la această dată, a rezultat faptul că, după încheierea contractelor de asistență juridică, persoana vizată, în calitate de avocat, încheia cu părțile civile și o procură notarială prin care aceasta era împuternicită, ca sumele de bani obținute cu titlu de daune materiale / morale, ca urmare a prejudiciului provocat acestora, să fie virate în conturile bancare deschise pe numele persoanei vizate (în calitate de persoană fizică), dar și în conturile bancare deschise pe cabinet avocat, după care aceasta urma să le remită părților civile sumele de bani cuvenite cu titlu de despăgubiri, după ce își reținea onorariul de succes.
Așa cum a rezultat din răspunsul Agenției Naționale de Administrație Fiscală, majoritatea sumelor de bani obținute de către persoana vizată ca urmare a exercitării profesiei de avocat, nu au fost trecute în evidența contabilă, aceasta sustrăgându-se de la plata taxelor impozitelor aferente sumelor de bani încasate.
Activitățile specifice din prezenta cauză au fost realizate cu sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul IPJ lași, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice si Serviciul de Investigații Criminale.
(foto - ziaruldeiasi.ro)
Măsuri agresive la FC Botoșani după o discuție Iftime - Ciobotariu
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Colindele unor elevi au adus lumină și bucurie în centrele vârstnicilor din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Dincolo de datorie: Polițiștii de frontieră au împărțit daruri și zâmbete copiilor nevoiași
Andreea Coțovanu
Dec 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Bucuria Crăciunului între ziduri: Colinde, emoții și îmbrățișări pentru tătici și copii- VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile