După o lună de la discuțiile pe care le-a purtat cu șefii de la centru ai PNL, Valeriu Iftime a fost numit președinte interimar al organizației județene a liberalilor. Anunțul a fost făcut în urmă cu puține minute de președintele grupului ”Elsaco” printr-un mesaj postat pe o rețea de socializare și pe care îl redăm integral mai jos cu precizarea că intertitlurile ne aparțin.
Astăzi am fost desemnat drept președinte interimar al Partidului Național Liberal Botoșani și sunt extrem de onorat pentru încrederea tuturor celor care m-au susținut și care au crezut și cred în forța mea de a reseta energia Filialei. De asemenea, cu această ocazie, anunț că voi candida la Consiliul Județean Botoșani!
Știu că misiunea care mă așteaptă nu este una ușoară, pentru că nu este o poziție pe care s-o poți trata cu superficialitate și mai știu că mulți botoșăneni își pun speranțele în schimbarea pe care o pot aduce și pe care vreau să o aduc! Într-o astfel de funcție este vorba despre dedicare totală, determinare și convingerea că aportul tău va fi esențial la dezvoltarea comunității. Iar eu cred cu tărie că pot oferi asta, pentru că pe aceste valori m-am axat în fiecare aspect în care am încercat să excelez în viață: afaceri, familie, dar și oamenii din jurul meu!
Această învestitură reprezintă o mare responsabilitate, dar nu este nimic ce nu cred că voi putea duce, și asta pentru că efortul meu va fi întotdeauna motivat de grija față de comunitate, de faptul că întotdeauna am fost un om care a căutat soluții și asta sper să pot oferi botoșănenilor.
Acest pas nu a fost făcut nicio secundă cu gândul la interese proprii, pentru că sunt într-un punct al vieții în care împlinirile înseamnă doar binele pe care îl pot face, așa că nu pot fi suspectat că am făcut acest pas pentru foloase materiale. În politică nu este loc de așa ceva! Sau cel puțin nu ar trebui.
Simt că a venit momentul să valorific tot ceea ce am dobândit la nivel de cunoștințe în toți acești ani în folosul bunăstării voastre, a comunității!
Doar din interior putem genera schimbare, așa am înțeles, așa că asta o să facem, împreună!
Vă aștept alături de mine!
Bucuria copiilor: S-a deschis parcul de distracții din centrul orașului
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
ATENȚIE la furturile din genți și buzunare pe perioada sărbătorilor
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Produs UNIC lansat astăzi la Farmacia Anca: Cu toții ne dorim să arătăm mai bine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 22, 2024
SURSE: PNL vrea alegeri prezidenţiale în martie, Ilie Bolojan - Premierul va fi propus de PSD
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile