(P) Astăzi la Botoșani începe Olimpiada Națională Interdisciplinară ”Științe pentru Juniori” organizată de Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ).
Deschiderea oficială are loc la ora 18:00, în sala Nicolae Iorga a Palatului Administrativ, în prezența inspectorului școlar general Bogdan Suruciuc.
Competiția se desfășoară în perioada 24 – 29 iulie și are parte la Botoșani de un sponsor pe măsură.
Fidelă dezideratului ”susținem performanța”, compania Anca Farm a decis să susțină atât material, cât și financiar concursul care aduce laolaltă cei mai buni elevi din România.
Astfel că a furnizat organizatorilor kit-uri complete pentru 65 de cadre didactice și elevi care cuprind, printre altele, dezinfectant, șervețele, biluțe contra răcelii și gripei, produse chiar de Anca farm și HIGIAnca.
În general, firma condusă de dr.Anca Boldea asigură toate materialele necesare pentru ca olimpiada să se desfășoare în condiții optime din punct de vedere sanitar.
Pe lângă acestea, Anca Farm a acordat și o sumă de bani.
Olimpiada ”Științe pentru Juniori” se adresează elevilor din învățământul obligatoriu, de regulă, elevilor din clasele a VII-a, a VIII-a, IX-a și a X-a.
SEARA ACEASTA: Două femei și o fată de 14 ani izbite pe trecere, au fost transportate la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Lucrurile (ne)știute despre clădirea Primăriei Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Becali scos din sărite de un fost jucător de la FC Botoșani: Vrăjeală! Nu-i mai convenea să joace
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile