Există la Botoșani și șomeri care iau bani „frumușei” de la stat.
Cel mai mare ajutor de șomaj plătit de Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM ) este în cuantum de 1.100 de lei, fiind acordat unei persoane disponibilizată din domeniul industriei lemnului. Un alt șomer care a lucrat în domeniul bancar ia de la stat 963 lei.
Ce-i drept, se pare că aceste indemnizații sunt în scădere. De pildă, în anul 2015 cea mai mare sumă acordată de AJOFM Botoșani era în cuantum de 1.534 de lei, urmată de drepturi bănești de 1.477 lei, 1.313 lei, 1.211 sau 1.062 de lei. Aparțineau unor persoane care au lucrat fie în domeniul aparaturii electrice sau electronice sau la mari companii.
Iar în 2013 un botoşănean era fericitul ocupant al locului întâi la nivel naţional într-un clasament al celor mai mari indemnizaţii de şomaj. Acesta fusese director adjunct într-o societate comercială și primea aproape 6.000 de lei.
Indemnizaţia de şomaj se acordă şomerilor care îndeplinesc condițiile de acordare conform normelor legale in vigoare, pe perioade stabilite diferenţiat, în funcţie de stagiul de cotizare, după cum urmează:
- 6 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an;
- 9 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin 5 ani;
- 12 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare mai mare de 10 ani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Aproape ultimii și la suporteri: FC Botoșani, penultimul loc din Liga 1 și la numărul de spectatori
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Urșii de la Comănești vin din nou în mijlocul botoșănenilor: PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Trei case au luat foc în ultimele ore, pompierii au intervenit urgent
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile