Un alt proiect interesant care a fost supus dezbaterii în ședința extraordinară de Consiliu Local din data de 1 martie l-a vizat direct pe (încă) administratorul special al SC Termica SA, companie care a dat faliment.
Florin Sandu a avut aceste atribuții din noiembrie 2010 și era remunerat pe măsură. O sumă de 3.000 de lei brut, în fiecare lună, în privința căreia a solicitat o majorare prin 2018, dar la care nu a avut succes.
Directorul Modern Calor trimis în judecată de DNA vrea salariu mai mare la… Termica – DOCUMENT
În ședința din 1 martie, primarul Cosmin Andrei a inițiat un proiect de hotărâre pentru a desemna reprezentanți ai Adunării Generale a Acționarilor (AGA) de la fosta Termica, din rândul consilierilor locali.
Propunerile au fost formulate de grupul PSD: Gabriel Tănasă și Miluță Timofti.
Raportul de specialitate arăta că: „se solicită cabinetului individual de insolvență Dascălu Lulu Constantin, în calitate de lichidator judiciar al SC Termica SA, să convoace AGA pentru înlocuirea administratorului special”.
Cei doi consilieri locali au primit mandat special pentru a vota în numele AGA pentru „eliberarea” lui Florin Sandu din funcția de administrator special și numirea pe acest post a lui Bogdan Varasciuc, actualul director al SC Modern Calor.
Motivația ține de considerente financiare și modul în care ar fi fost apărate interesele Primăriei, în calitate de debitor.
De altfel, într-o anchetă jurnalistică, Botoșăneanul semnala la începutul acestui an un fenomen.
Florin Sandu, administratorul special al SC Termica SA, a depus la Primăria Botoșani un raport de activitate pentru perioada iulie – septembrie 2021. O analiză a tuturor acestor documente arată că fostul furnizor de agent termic încă mai încasează bani frumoși, doar că nici măcar jumătate nu ajung la creditori.
Adică nici jumătate, procentul fiind undeva la 45%.
Înlocuitorul lui Florin Sandu a fost desemnat Bogdan Varasciuc, care a semnat o declarație de intenție adresată acționarilor prin care și-a exprimat dorința de a fi desemnat administrator special.
„Menționez că am 41 de ani, sunt căsătorit, am doi copii, sunt licențiat în Drept și Științe Economice, dețin un master în management și, de la finalizarea studiilor și până în prezent, am acumulat o experiență profesională de peste 15 ani în domeniul economic, perioadă în care am ocupat funcții de economist, inspector contabil, șef birou, contabil șef, director economic, director general”,
Bogdan Varasciuc, director general SC Modern Calor SA
Din portofoliul său profesional a arătat că cinci ani a lucrat ca economist la SC Termica SA și cunoaște foarte bine natura activității și problemelor specifice și mai ales „cauzele care au condus la intrarea acestei societăți în incapacitate de plată”. Ca atare, consideră că experiența acumulată îi poate fi de un real folos în exercitarea funcției de administrator special.
Și a sesizat o serie de consecințe prin acțiunile întreprinse de lichidator.
„Din cauza manierei de administrare a procedurii de insolvență a SC Termica SA s-au produs deja astfel de efecte negatice, cum ar fi obligarea Primăriei Botoșani la plata unei sume de circa 98 milioane lei, reprezentând echivalentul bănesc al bunurilor transferate de la Termica la Primărie, anterior deschiderii procedurii, la un preț inferior valorii de piață”,
Bogdan Varasciuc, director general SC Modern Calor SA
Este de părere că aceste consecințe s-ar fi putut diminua.
În ce fel? Explică tot el în declarația de intenție:
„O parte însemnată din suma pe care Primăria a fost obligată la plată reprezintă contravaloarea unor bunuri scoase din uz, care nu mai sunt necesare prestării serviciului public de furnizare a energiei termice, cum ar fi: vechea sală a cazanelor CR5 cu instalațiile aferente, coșul de fum, gospodăria de sare, remiza locomotivă, turn răcire, calea ferată, rezervoarele de păcură, clădirile și instalațiile aferente treptelor 1 și 2 de păcură, conducte de abur, rezervoare de apă, stația de spumă etc. care puteau fi predate în natură și nu în echivalentul bănesc”,
Bogdan Varasciuc, director general SC Modern Calor SA
Totodată, apreciază că încă mai pot fi luate măsuri pentru atenuarea impactului acestor acțiuni, iar prin numirea sa în funcția de administrator special la Termica, Primăria își poate proteja interesele.
A luat cuvântul, înainte de vot, fostul primar al municipiului.
„Este drept că, în timp, am gândit de mai multe ori că era legal, dar nu era moral. Aveam un administrator social care era și directorul de la Modern Calor, mânca două pâini frumoase și am spus că nu-i moral, dar era lege și am zis că asta este, s-a hotărât, mergem înainte. Acum, acelui director de la Modern Calor i s-a luat o pâine din două, astăzi (1 martie 2022) i se ia a doua pâine. Ce este curios, este că dăm două pâini la același om”,
Cătălin Flutur, consilier local PNL
Fostul primar a vrut să știe dacă, din punct de vedere juridic, se poate înlocui administratorul special și s-a întrebat, mai mult retoric: „chiar nu mai aveți pe altcineva? Că sunt atâția care bat pe la porți și vor o funcție”.
Cătălin Flutur a menționat că nu votează proiectul.
Primarul Cosmin Andrei a răspuns că tot în plen i s-a cerut „să rezolve odată” această problemă cu Termica.
„Încercăm să facem ceva și nu privim nominalizările printr-o cheie prin care încercăm să dăm cuiva o pâine. Că dacă e să analizăm așa, cred că sunt mulți care mănâncă o pâine la Locativa, în loc să avem eficiență. Haideți să lăsăm pâinile și să vedem eficiența”,
Cosmin Andrei, primar
Edilul-șef a remarcat situația complicată cu activele care sunt acolo și s-a exprimat cu optimism că procesul aflat pe rol se va încheia favorabil Primăriei care ar falimenta la rându-i în cazul în care ar fi obligată să achite uriașa datorie de 98 de milioane lei.
Pentru a se lămuri toate aspectele, secretarul Ioan Apostul a dat asigurări că nu există impediment legal în înlocuirea administratorului special.
„Legea nu reglementează decât alegerea administratorului special. Dar vă întreb eu, dacă legea nu ar permite înlocuirea acestuia, ce se întâmplă dacă administratorul special pleacă din țară, își dă demisia sau moare? Ce se întâmplă atunci cu acționarul care rămâne fără reprezentare în societatea în faliment? În condițiile astea, eu mi-am pus întrebarea asta”,
Ioan Apostu, secretarul municipiului Botoșani.
Literatura de specialitate ar prevede faptul că autoritatea care numește are dreptul și să înlocuiască un administrator special.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Liviu Ciobotariu, înainte de meciul cu Oțelul Galați: Același lucru l-aș putea spune și despre noi
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
Persoanele neasigurate vor beneficia GRATUIT de servicii medicale oncologice
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
Un copil din Botoșani, grav rănit într-un accident de autocar este executat silit de avocați
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
S-au virat banii pentru alocațiile și indemnizațiile de la stat: CÂND intră pe card
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
Bărbat căutat pentru omor: Ar fi fost implicat într-un atac mafiot cu mitralieră
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024