„Rusu Maria şi sora sa Rusu Sabina, arestate pe 7 aprilie anul curent au fost bătute până când lui Rusu Maria i-a plesnit timpanul urechii stângi, din care îi curge puroi şi a avut o hemoragie timp de două luni. Sora Sa, Sabina, arestată pentru simplul motiv că s-a aflat în casă cu Maria, fiind gravidă, a avortat. Şi azi este bolnavă în pat, la Penitenciar şi de atunci hemoragia nu mai încetează”.
Citatul face parte dintr-un raport al
Securităţii Suceava încheiat înainte de 22 decembrie1989 şi publicat de istoricul Marius Oprea în volumul „Banalitatea răului”. Raportul respectiv descria rece, tocmai ca pe o banalitate, starea a două femei ajunse în puşcăriile comuniste şi supuse unor chinuri groaznice. Ajunseseră acolo probabil ca urmare a unor „turnători”...
Am redat acest citat, elocvent pentru tratamentul la care sute de mii de români au fost supuşi în beciurile
Securităţii, ca o încercare de aducere aminte a unor vremuri pe care unii dintre noi chiar le-au trăit, iar alţii, tot mai mulţi, le ştiu din cărţi, reviste, emisiuni, din poveştile părinţilor şi bunicilor.
Şi asta pentru că, a nu ştia câta oară în cei peste 14 ani de presă, am dat peste nişte oameni care încearcă din răsputeri să minimalizeze rolul unui
turnător. Am scris despre zeci de astfel de oameni, de la primari şi lideri sindicali, până la parlamentari şi şefi de instituţii, care puşi în faţa evidenţei, a actelor, nu şi-au mai putut nega apartenenţa la fostul organ de respresiune comunist, dar care, fără nici o excepţie, au negat că ar fi făcut vreodată rău cuiva. Mereu, mereu, aceeaşi placă... ofiţerii
Securităţii au apărat ţara (de cine...?), informatorii,
turnătorii, colaboratorii au ajuns artificial în scriptele
Securităţii, ba fiindcă aveau o rudă în străinătate, ba că aveau arabi în căminul de la facultate, ba că ei n-au dat nici o notă informativă, au scris securiştii în locul lor şi le-au trecut numele.
Nu am întâlnit un om într-atâtea zeci, repet, un singur om, care să fi spus: da’ d-le mi-am pârât vecinul, colegul, ruda. Din cauza unor
turnători ca ei zeci, sute de mii de români, au fost bătuţi, siluiţi, schingiuţi, chiar omorâţi în beciurile
Securităţii, în lagărele de muncă, în puşcăriile comuniste. Sau, dacă ne luăm după poziţiile securiştilor şi turnătorilor, s-o fi schingiuit oamenii singuri, de plictiseală.
Să vii şi să întrebi, la 23 de ani de la revoluţie sau ce-o fi fost atunci,
„ce-i puteţi reproşa profesional?” unui
turnător este ca şi cum pe un manager de fabrică de confecţii care dă de două decenii numai salarii minime pe economie, iar el are o avere cât n-adună toţi muncitorii lui în vreo 20 de vieţi, l-ai întreba... acelaşi lucru. Poţi să îi reproşezi ceva profesional? Cum rămâne însă cu moralitatea?
Marea dramă a României post revoluţionare o reprezintă neadoparea unei legi a lustraţiei care să fi îndepărtat din faşă orice picior de nomenclaturist,
turnător şi securist din posturile cheie. Însă legea ar fi trebuit aprobată tocmai de cei care apucaseră deja să se prindă zdravăn de fotoliile Puterii.
Astfel au ajuns să capete un tupeu şi o nesimţire fără margini. În acest fel este posibil ca la 23 de ani de la revoluţie să se susţină cu atâta obrăznicie un turnător pentru un post cheie în administraţia locală.
Au curs ieri telefoanele cu oameni care ne-au transmis
„i-aţi tras-o, nu-l mai pune director”.
Nu este izbânda noastră, este izbânda unora ca Maria şi Sabina Rusu, care de acolo de unde sunt, mai taie un turnător de pe listă.
Asta chiar dacă omul care a declanşat tot scandalul
„făcea pe el în pantaloni pe vremea comuniştilor”, după cum îi reproşa cel mai mare manager din confecţii care a existat, există şi va exista vreodată pe aceste meleaguri, după un principiu potrivit căruia, dacă nu ai trăit măcar vreo 30 de ani în comunism, atât cât să îţi baţi joc apoi încă 20 de ani în democraţie de sute şi sute de oameni, nu ai voie să ai vreo părere despre acele timpuri.
Gândindu-ne că nici el n-a trăit Al Doilea Război Mondial şi totuşi vorbeşte despre Hitler şi Antonescu şi că nici „băieţelul” lui drag şi blond, ieşean când e vorba de familie, botoşănean dacă-i de-o candidatură, n-a trăit decenii de regim totalitar, gândindu-ne că nici românii care l-au votat pe Ştefan cel Mare şi Sfânt drept cel mai mare român, n-au mers vreodată la oaste cu el, ne-am permis şi noi să scriem despre încă un
turnător...
Noi ăştia, care aşa cum ne spuneţi voi criptocomuniştilor, făceam în pantaloni pe vremea PCR-ului, mai lăsaţi-ne... Să faci în pantaloni când eşti copil e o banalitate (şi nu a răului), dar să-i ai uzi toată viaţa de teamă că o să-ţi iasă odată şi odată dosarul la suprafaţă... cum e oare?
Sergiu BĂLĂŞCĂU
Dincolo de toate astea, stăteam şi mă gândeam, dacă atunci când este filmat omul are un asemenea limbaj, dacă în timpul unei şedinţe de Consiliu Local spunea iar ceva de genul „crezi că fac pe mine?” (poate chiar are nişte probleme de genul acesta…), vă imaginaţi cum le vorbeşte angajaţilor…? Că de plătit cam ştim cum îi plăteşte. Şi când te gândeşti că un asemenea om e „tatăl politic” al primarului, sfătuitorul lui number one…
CITEŞTE ŞI:
REMEMBER : Botoşani – 20 de ani sub papucul securiştilor şi turnătorilor
Comuniştii de ieri, parlamentarii, consilierii, directorii democraţiei de astăzi – cum ridicau osanele lui Ceauşescu liderii politici de după revoluţie
