Mai exact, este vicepreședinte în cadrul Departamentului pentru politici sociale, relații cu sindicate, patronate, organizații neguvernamentale și grupuri de cetățeni.
Mihai Vrăjitoru, fost acționar principal și director la SC Conrec SA, a intrat pentru prima oară într-un partid politic.
Mihai Vrăjitoru, vicepreședinte municipal PNL Botoșani
„Am stat și am cumpănit mult. La insistențele, trebuie să spun, ale dlui Cătălin Flutur și a bunei relații pe care o am cu dl Valeriu Iftime, am hotărât să vin alături de voi și să facem tot ce ne stă în putere să luăm Primăria și Consiliul Județean”
Omul de afaceri le-a atras atenția liberalilor că va fi o luptă grea în a-i învinge pe PSD-iști.
Mihai Vrăjitoru, vicepreședinte municipal PNL Botoșani
„Să știți că va fi o luptă grea. Cunosc bine și actualul primar și actuala președintă de la Consiliul Județean. Trebuie să muncim pentru că au adus mulți bani în Botoșani. Și trebuie să aducem și noi și mai mulți și să creăm și locuri de muncă și lucrări pentru toți constructorii, pentru toți investitorii din județ”
Liberalii și-au prezentat joi, 14 martie 2024, noul Birou Politic Local (BPL).
OFICIAL: Cele două subprefecte eliberate din funcție și înlocuite cu un tânăr afacerist
Gabriela Erdic
Mar 13, 2025
30 de ani de pușcărie pentru ucigașul Mariei, fetița de la Albești
Gabriela Erdic
Mar 13, 2025
Icoane din argint - Bijuterii spirituale ale credinței ortodoxe
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Programul „Noua Casă” continuă: S-a aprobat plafonul de garantare
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile