A ajuns la puşcărie după ce şi-a făcut de cap ani în şir pe şosele. În timpul unei acțiuni, el a fost împușcat de polițiști.
Bărbatul a fost prins de mai multe ori conducând fără permis de conducere. Ultima faptă, pentru care a şi primit condamnarea care l-a trimis la puşcărie, s-a petrecut pe 31 decembrie 2018. Judecătoria Rădăuţi şi, mai apoi, Curtea de Apel Suceava l-au găsit vinovat pe Ovidiu Gheorghe Ursachi, alias „GJ”, din Vicovu de Sus, județul Suceava.
După ce au anulat condamnările cu suspendare din alte dosare mai vechi, magistrații au decis că „GJ” trebuie să stea după gratii pentru o perioadă de 4 ani şi 2 luni, arată Monitorul de Suceava.
Bărbatul se află în Penitenciarul Botoşani, unde îşi va ispăşi pedeapsa.
El este arestat încă din luna mai a acestui an, când a fost săltat de poliţişti de la domiciliu după ce mandatul de arestare emis de Judecătoria Rădăuţi pe data de 16 mai a fost confirmat de Tribunalul Suceava.
Mai exact, „GJ” se afla sub control judiciar după ce în decembrie anul trecut a fost prins în trafic la volanul unul autoturism deşi avea permisul de conducere anulat. Iniţial, el a fost arestat, iar mai apoi plasat sub control judiciar.
Chiar şi aşa Ursachi nu a avut nici un fel de problemă în a se urca din nou la volan, iar pe 15 mai 2019 a fost prins din nou de poliţişti. Aceştia l-au dus în faţa unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, care a cerut înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestului preventiv.
Împuşcat de poliţişti în timp ce încerca să fugă
Ovidiu Gheorghe Ursachi este un obişnuit al anchetelor şi dosarelor penale. La un moment dat, în cursul anului 2011, pe numele său existau nu mai puţin de cinci dosare penale. Unul dintre ele a venit după o cursă nebună, de aproximativ 50 de km. Pentru că nu a oprit la semnal, o patrulă de ordine publică din Rădăuţi s-a luat după maşina marca Alfa Romeo, cu numere de Anglia, condusă de Ovidiu Gheorghe Ursachi. Acesta a încercat să scape de urmăritori, reuşind chiar să treacă şi de un filtru de poliţie, scrie Monitorul de Suceava.
În final, a intrat pe o uliţă din Vicovu de Sus, a abandonat maşina şi a vrut să scape cu fuga. Nu a reuşit, şi asta pentru că poliţiştii şi-au folosit armamentul din dotare, iar focul tras în direcţia sa l-a nimerit în zona toracelui, pentru a-i salva viaţa medicii fiind nevoiţi să-i scoată un rinichi şi o parte din intestinul subţire.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Doina Federovici: Împreună ducem tradițiile populare mai departe
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Bărbați prinși pe camerele video în timp ce își descărcau „gunoiul” din dubă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime: Atâta ignoranță și lipsă de empatie rar mi-a fost dat să văd…
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Concluzia lui Emil Săndoi, după ce Poli Iași a remizat la Botoșani în derby-ul Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024